Moș Crăciun este cel mai așteptat musafir din toate timpurile!

Ce vrei să îți aducă Moș Crăciun?!

Celebra întrebare este pe buzele tuturor oamenilor de pe planeta și este adresată reciproc, cu scopul de a fi cât de cât mai aproape de dorința ce urmează a fi îndeplinită și a avea o siguranță că nu o să se dea greș cu asta.

Mecanismul este următorul: câte case atâtea obiceiuri, câți oameni atâtea dorințe, și câte dorințe atâtea cadouri.

Oamenii de aceeași vârstă, că-s copii, adolescenți, de vârsta a doua sau a treia, își doresc cam aceleași lucruri, influiențați fiind de trend-uri, tehnologie și situația financiară ale momentului respectiv. Doar câteva sunt la comun, fără categorisiri de genul și anume: TOATĂ LUMEA își dorește haine noi și încălțăminte nouă, accesorii care se uzează și trebuie înlocuite la un moment dat. Fără excepție. Iar ‘SĂNĂTATEA’ este în top.

E simplă treaba asta cu cadourile de fapt. Trebuie doar să te organizezi un pic și totul se va transforma în lacrimi de bucurie, fluturi în stomac, o amintire de neuitat, un miros delicat, o aromă de sărbătoare, sau sclipire în privirea nerăbdătoare, depinde în final ce moment ți-ai propus să creezi prin acest gest de a oferi.

Moș Crăciun știe ce are de făcut!

Mă cunoaște de când sunt mică. Pe scrisoarea mea stă următorul text scurt:

Dragă moșule,

Îmi doresc întotdeauna să primesc ceva ce este utilizabil, uzabil și durabil în același timp. Calitatea este primordială.

Cu drag,

Andreea Z.

Dacă e vorba de haine și ar fi existat atâtea site-uri de îmbrăcăminte pe vremea aceea, mi-aș fi ales de aici https://answear.ro/c/copii cele mai frumoase rochițe pentru iarnă pe care să le port cu ștrampi groși și colorați de la Crăciun până la primăvară, fără să mă plâng măcar o dată de frig sau de cald, de ploaie sau zăpadă. Asortată desigur cu un cadou comandat la rubrica încălțămine pentru fete pe answear.ro, nu numai că m-aș fi bucurat la maxim, dar ar fi fost și un Moș Crăciun fericit că a mai îndeplinit o dorință din milioanele de scrisori primite și din milioanele de gânduri transmise seara înainte de culcare de către alte milioane de suflete.

Ca să vă faceți o idee cum aș fi arătat eu îmbrăcată în ajun de Crăciun, o idee pentru cele care au fetițe și sunt în pană de idei, ar fi compusă dintr-o Guess rochie culoarea albastru marin, o pereche de Big Star Bocanci copii culoarea gri și o pereche de United Colors of Benetton leggins copii, culoarea roșu după cum urmează:

Am fost un copil fericit crescută în sânul familiei alături de fratele ei și cei doi părinți. Îmi amintesc bradul frumos împodobit din sufragerie, situat între două fotolii, pe care eu stăteam în fiecare seară și cântam colinde admirând în acelați timp bomboanele legate cu ață de papiotă și puse în brad cu mânuțele mele, globurile strălucitoare în lumina instalației multicolore, fermecată în același timp de jocul de lumini al acesteia. Bomboanele nu voiam să le mănânc și nici pe ceilalți nu-i lăsam. Stricau designul. Moșului poate nu i-ar fi plăcut cum arată și de frică să nu cumva să rămân fără cadouri, îl păzeam toată ziua. În noaptea de Ajun nu puteam să adorm. Voiam să îl întâlnesc pe Moș. Asta era cea mai mare dorință a mea. Dar nu puteam să o dezvălui în scrisoare. Altfel s-ar fi ascuns de mine. Cu toate astea, nu l-am prins niciodată din păcate. Dar niciodată nu e prea târziu. Speranța moare ultima.

Iarnă, iarnă…vrem ostași! Pe cine? Pe Moș Crăciun!!!

În luna decembrie toată lumea oferă și primește mai mult decât în tot restul anului. Este cea mai așteptată lună din an. Cea mai fastuoasă ( dacă ne gândim la masa de Crăciun alături de familie și prieteni. Istorică ( dacă ne gândim la trecerea dintre ani ). Sclipicioasă ( dacă ne gândim la beteală, steaua din vârful bradului și ținutele cu paiete ) . Luminată ( dacă ne gândim la artificii, instalația din brad, lumânările din biserică și Nașterea Domnului ). Parfumată ( dacă ne gândim la mirosul mâncării tradiționale: șuncă afumată, sarmale, tochitură și alba ca zăpada ). Amorezată ( dacă ne gândim la uniunea în familie, cererile în căsătorie, ai timp în sfârșit pentru cei dragi ). Memorabilă ( dacă te gândești la cum ai petrecut vacanța de iarnă ). Sfârșit ( dacă ne gândim la ultima lună din an în care trebuie să sărbătorim trecerea unui alt an din viața noastră ).

Faceți cât mai multe în această lună. Câte puțin din toate a ceea ce ați realizat întregul an, plus ceva nou.

Un Crăciun Minunat, vă urez!

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2022 sesiunea de toamnă!

Idei de cadouri pentru sexul frumos

Oficial încep o nouă serie à la andreeasimonazlatan.com cu idei de cadouri de data asta, exact cum scrie și în titlu, voi sparge gheața cristalină cu ceva de nerefuzat, bijuteriile. Pentru că nu o dată m-am aflat în ipostaza de sărbătorită cu cadouri primite neinspirate, sau mai rău, în extrema cealaltă oferind la rândul meu cadouri prost alese, cumpărate pe ultima sută de metri de care să râdem împreună de alegerea idioată pe care am putut să o fac. Atunci mă întreb, ce pretenții să mai am când nici măcar eu nu sunt în stare să găsesc cadoul universal valabil care te scapă la nevoie de situațiile stânjenitoare.

Această serie va fi dedicată tuturor, pentru fete și băieți, bărbați și femei, inclusiv copii și bunici, deoarece voi avea grijă ca în fiece articol cu tema ¨bijuteriile¨în cazul de față, să acopere toate gusturile și toate categoriile de gen și vârstă ca nu cumva să fiu acuzată de discriminare. Așa cum ideile de cadouri ale acestui articol vor fi dedicate genului feminin, data viitoare va fi tot despre bijuterii, pentru bărbați, și voi continua seria până voi acoperi toate categoriile.

Înainte de toate, vreau să specific că ideile de cadouri sunt pur subiective, nu un ¨must like¨ pentru toată lumea. Îți voi prezenta ce aș face eu cadou și ce îmi pare mie mai potrivit că s-ar plia cu respectivul\a ținând cont bineînțeles de câteva reguli.

Regulile care te aduc cât mai aproape de adevăr în alegerea cadourilor

Eu nu cred că există cadoul perfect, dar ținând cont de niște reguli \ sfaturi ce ar ușura căutarea lui și ar garanta o reușită, sau cel puțin ar aduce sărbătoritul mai aproape de cadoul potrivit, cadoul necesar, cadoul mult dorit, cadoul frumos împachetat, cadoul neașteptat, cadoul surpriză sau cadoul de la persoana importantă din viața fiecăruia.

Totul ține de cât de bine cunoști persoana și dacă îți permiți să o întrebi ce și-ar dori sau ba. Îi poți sugera să facă o listă de cadouri practică și pe subiect, folositoare tuturor invitaților. De aici te poți juca cu produsul sau produsele alese de pe listă adăugând tot felul de artificii pentru a fi amuzant, colorat, natural, strălucitor sau sumbru, în funcție de ceea ai în față și cam ce crezi că i s-ar potrivi personajului principal de la petrecere.

În cazul în care nu știi prea multe despre personaj și nici listă de cadouri nu ai la îndemână, te poți orienta după stilul vestimentar al acestuia. Dacă e colorat, simplu sau încărcat, accesorizat sau minimalist, e o caracteristică indirectă care te poate scoate din dilemă.

Cardurile de cadouri sunt la modă de ceva timp, și dacă mă întrebi pe mine, chiar e cadoul perfect, sau aproape de perfecțiune cel puțin. Te afli printre invitații preferați și nimic nu e mai plăcut să știi că rezultatul este unul satisfăcător dacă optezi pentru un cadou de genul. Personajul dacă iubește să meargă la shopping cu atât mai mult. Va avea parte de o ieșire în oraș și se va gândi cu drag la tine pentru ocazia oferită. Un motiv de ieșit din casă, un mod plăcut de a face cumpărături fără să cheltuiești un leu, dar totuși să te întorci acasă cu o nouă experiență, cu un cadou perfect și cu o atitudine pozitivă.

Bijuteriile INDIRA

Precum cardul cadou, li se aplică aceeași teoremă și bijuteriilor. Niciodată prea multe, niciodată urâte, dar pentru totdeauna dacă nu le pierzi, bineînțeles.

Pentru perioada asta am ales bijuterii din argint de la Indira, accesibile tuturor, finuțe și pe toate gusturile sexului frumos. Imposibil să nu îți placă inelele cu pietre naturale care vin cu o semnificație la pachet. De exemplu dacă porți turcoaz se spune că te va proteja de riscuri și pericole de tot felul, rubinul este pentru curajoase și pasionate, chihlimbarul este strâns legat de sănătate, persoana care o poartă capătă putere de autovindecare și energie pozitivă,, ametistul tot din categoria pietrelor naturale sau semiprețioaselor, este potrivit persoanelor care luptă cu viciile de orice fel, alcool, droguri, griji, oferindu-le sentimentul de întoarcere la viață, de revenire pe un făgaș normal; piatra ochi de tigru este potrivit pentru aniversarea celui de-al 9-le an de căsătorie, aduce optimism, pasiune și energie în viața purtătorului, așadar cine nu dorește o soție zen la casa lui să ridice mâna sus. 🙂

Iată câteva exemple de inele cu pietre semiprețioase și combinații cu care poți jongla în alegerea cadoului, dar și la achiziționarea proprie, de ce nu?! Sursă poze: Indira

Un alt cadou de nerefuzat sunt colierele de argint la baza gâtului, și nu numai, unele cu perlă naturală, altele cu motive mistice ce iau formă de semilună sau stele, cu litere, cu pietre, din argint, aur sau placate cu aur. Actuale și foarte căutate sunt acele suprapuneri de lănțișoare preferate în general de generația mai tânără, care se potrivesc atât la un stil elegant, cât și cel sport. La Indira găsești o mulțime de modele pe care le poți mixa după plac. Colierul cu perle naturale se potrivește de minune doamnelor caracterizate prin eleganță și rafinament; e o piesă ce poate fi purtată la cele mai importante evenimente din viața lor, dar și un sex appeal în momentele de intimitate. Câteva exemple care mi-au plăcut foarte mult le puteți vedea în colajul de mai jos. Sursă poze: Indira

Un cadou la fel de tineresc este brățara de picior potrivită pentru vară; un accesoriu atât de mic îmbracă piciorul frumos și transformă o ținută banală în una atrăgătoare punând în valoare bronzul pielii în contrast cu paleta de culori de pe rochia diafană, fusta pliată, pantaloni suflecați sau la orice ținută de vară alegi să porți, ai o gamă largă de brățări cu diferite motive după cum poți vedea în colajul de mai jos. Sură poze: Indira

Dar nu te impacienta dacă sunt prea multe produse frumoase și nu știi pe care să îl alegi. Cei de la Indira au pe site și opțiunea pentru cadouri unde poți vedea cele mai dorite produse de la ei; în afară de ce am prezentat până acum, mai găsești cercei și brățări de mână la fel de frumoase cu motive și pietre, din argint sau aur, plus oportunitatea de a cumpăra un card cadou ceea ce e mai mult decât potrivit în momentele de indecizie totală. O să atașez câteva poze să te convingi singur\ă în prezentarea de mai jos. Sursă foto: Indira

Sper că va ajuta pe cineva sfaturile mele legate de cadouri și exemplele date. Eu cu siguranță voi răsfoi această serie de articole în caz de nădejde și mă voi lăsa inspirată de ele.

Lasă un comentariu cu produsul favorit de pe site-ul Indira și răspunde cu da sau nu, la întrebarea: Ți-ar plăcea o bijuterie cadou?!

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2021 ediția de primăvară.

OUTLET sau SECOND HAND?!Ambele.

Sursa : Unsplash

Mai ai loc și pentru mine în șifonier?!

Răspunsul este DA, mai am; intri cu totul dacă stau bine și mă gândesc. Pentru că spre deosebire de tine știu să îmi aranjez hainele în dulap astfel încât să le văd pe toate. Vrei să te învăț și pe tine cum să faci asta?! Stai pe – aproape, caută un spot confortabil și ia aminte la ideile imediat următoare.

Nu sunt o tipă super organizată care vine acum și te ceartă pentru felul în care arată dulapul tau. Nici nu dețin o garderobă cum vezi pe la televizor; o cameră plină cu rafturi, umerașe și sertare de colo până colo. Deci nu e vorba de spațiul pe care îl aloci hainelor, ci de cum să le organizezi astfel încât să le vezi pe toate și încă să mai rămână spațiu și pentru cele noi.

De multe ori mi se întâmpla să cumpăr același tricou de exemplu, pe care credeam că nu îl mai am, de fapt dormitând undeva prin fundul șifonierului și pe care nu – l mai văzusem de la prima purtare. Dar câte cu etichetă stăteau ascunse printre cele vechi, și câte au fost date uitării, de nici mai știam dacă e al meu, împrumutat sau primit.

Trist, dar adevărat.

Mai există un stil personal atunci când șifonierul îți cade în cap la propriu?! Poate Baba Dochia cu cele 12 cojoace ale ei; săraca și ea tot cu problema spațiului, de le purta pe toate odată.

Râdem, glumim, să trecem la treabă!

În primul rând, am selectat hainele în funcție de cele 4 sezoane ale anului; primăvară, vară, toamnă și iarnă. Printre acestea mai fac o selecție cu ce mai port, și ce nu. Tot ce a intrat la categoria , ¨ce nu mai port ¨ vâr în saci inscripționați cu ce se află înăuntru ca mai apoi să alg o destinație finală pentru ele; le donez nevoiașilor, dăruiesc rudelor sau reciclez la cea mai apropiată bancă de haine din zona mea.

La pasul doi păstrez tot ce are legătură cu sezonul în care mă aflu, și le poziționez la loc în dulap pe categorii, gen tricouri la tricouri, bluze la bluze ș.a.m.d. Urmează aranjarea și împachetarea pe sezoane a pieselor rămase, depozitate la rândul lor unde credem de cuviință în cutii sau genți de voiaj inscripționate pentru a ști ce se află înăuntrul lor. Eu le trimit la casa părintească în dulapul din camera mea, musai într – un loc ferit de lumină și umezeală, departe de factorii care ar putea să le degradeze. Putem adăuga și ceva anti molii pentru a nu avea surprize neplăcute. Nu mai spun că întâi de toate trebuie spălate și igienizate indiferent dacă ajung la banca de reciclare, ca donație sau depozitate în cutii.

Sursa : Unsplash

Și iată cum am ajuns și la ultimul pas, unde cu ajutorul unui stativ de umerașe îmi pregătesc ținutele de mers la serviciu pentru o săptămână. Mai exact 5 ținute casual de birou , cum îmi place mie să îmi ofere lejeritate, încredere, o imagine luminoasă și fresh să binedispună ochiul și să insuflu pozitivitate purtându – le. Fiindcă ținuta e gata întotdeauna pentru ziua cu pricina, un stres mai puțin, și un look pe măsură; am timp pentru coafuri diferite în concordanță cu outfit – ul zilei, o norocoasă cum ar spune alții. Dar ei \ ele nu știu cât de simplu se pot organiza cu timpul dacă ar ține cont de această rutină. Dimineața în mod normal alegerea ținutei este cea mai mare problemă pentru toți și toate; Ia mult timp, e stresant, riști să întârzii la muncă, sau să omiți cea mai importantă masă a zilei, micul dejun.

Nu știu câți v – ați dat seama, dar organizarea hainelor este un act de sustenabilitate. Organizarea de mai sus menționată pe mine una m – a făcut mai conștientă de stilul meu vestimentar; mi – a dat ocazia să văd exact ce piese îmi plac cel mai mult, ce culoare predomină în gaerderoba mea și ce n – o să mai port vreodată; am observat care sunt din material de calitate, și care s – au stricat după câteva spălări. Am dat nas în nas cu stilul propriu, de care nu eram conștientă înainte. Mereu pe fugă, mereu cu treabă, am uitat să mă focusez pe mine. Dacă mă întreba cineva acum 2 ani ce culoare preferată am, habar nu aș fi avut de răspuns. Acum însă, situația stă cu totul diferit.

În câteva cuvinte stiul meu după ce l – am descoperit ar fi compus din două zone vestimentare dominatoare; cea cu pantalonii skinny negri și bluze, cămăși, tricouri colorate, și cea cu rochiile vaporoase purtate pe deasupra blugilor chiar și în sezonul rece; o altă însușire a stilului a fost să descopăr că magazinul online cel mai frecventat de mine pe latura de încălțăminte second hand, este de fapt primul magazin second hand online pentru femei, bărbați și copii, cu articole în trend, originale, pe care dacă le porți nu riști să mai găsești pe cineva cu un articol similar, fie că vrobim de o bluză, geantă, încălțări și lista poate continua. Înființat în 2017 sub brandul Evernisaj cu ideea de a aduce la normalitate cumpăratul la mâna a doua pentru toate categoriile de vârstă nefiind prea popular în România acest tip de shopping. Poate vă sună mai cunsocut brandul magazinului Cameleon, cu care au început afacerea de familie în 2010 offline, și iată – i astăzi rezistând și în on – line după atâția ani de existență, ca outlet, second hand, dar comercializând și propriile produse Evernisaj. Dețin un depozit imens cu articole vestimentare, accesorii, și nu numai, pe care îl numesc ¨amazonul evernisaj¨, creat pentru a oferi un mediu propice de păstrare și distribuire al acestora.

Cea mai tare parte la acest magazin este unicitatea produselor și varietatea acestora, la prețuri mici, unde zilnic se urcă pe site aproape 200 de produse noi, cu un singur model și mărime, site pe care trebuie să stai cu ochii ca pe butelie dacă vrei să îți cumperi acel ceva să te reprezinte și să îți anime outfit – ul prin autenticitate.

Selecția produselor trece prin mai multe filtre până să fie bifate pe lista Evernisaj; se verifică dacă materialul, mărimile, starea și originaliatea produselor corespund cu ceea ce e trecut în descriere de către furnizorii cu care lucrează.

Povestea lui Evernisaj a pornit tot de la ideea de sustenabil. Știați că pentru fabricarea unui singur tricou de bumbac este nevoie de 2.700 de litri de apă?! Atata apă este necesară unui om pe o perioadă de 3 ani. Mormane de haine zac anual nepurtate…. Ce e de făcut?!

Totul pornește de la NOI. De la necesitatea și utilitatea modului nostru de a acționa și conștientiza felul în care ne raportăm la mediul înconjur. Pentru asta trebuie să susținem magazine de genul, care luptă împotriva curentului și ne îndeamnă să refolosim SMART produsele outlet – produse noi, cu etichetă, dar și produse second hand autentice în stare bună și funcțională, cu ajutorul cărora să aducem ținutele în actualitate și cărora să le dăm o nouă identitate CHIC prin prisma accesoriilor și nu în ultimul rând al atitudinii.

Dacă totuși ți – a plăcut modul meu de organizare al articolelor de îmbrăcăminte în scopul salvării în primul rând al naturii, mai apoi al spațiului și al timpului, dar și al descoperirii stilului personal, dar deții o idee sau mai multe care vin în completarea acestora, lasă te rog un comentariu cu tot ce ai în palmares, pentru că întotdeauna avem de învățat și e loc de mai bine unde se vrea cu adevărat o schimbare.

Acesta articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2021, ediția de primăvară!

Vara – toamna în Danemarca

Toate anotimpurile sunt diferite de la ţară la ţară, cum vara din România nu e ca cea din Danemarca, aşa e şi când vorbim de perioada calendaristică. Vara şi iarna nu se desfăşoară în aceeaşi perioadă din an. Pentru unele ţări vara nu există deloc, sau cum e în cazul Danemarcei există, însă pentru o lună, şi anume iunie cu maxime de până la 28 de grade. Anotimpul nu e o vară prea călduroasă cum suntem învăţaţi noi românii, însă una pe placul meu cu siguranţă; nu apuci să transpiri de ţi se lipesc toate cele de tine, soarele nu arde aşa tare încât să rişti vreo insolaţie dacă umbli fără pălărie în amiaza mare, bronzul este bronz aşa cum este de la natură, nu te înroşeşti, şi nu e periculos nici pentru copii.

O onoare pentru vară să fie urmată cu pletele în vânt de toamnă. Acum începe perioada mea preferată: aer rece şi proaspăt de munte, aşa de curat e aerul aici; plimbări de dimineaţă pe malul apei alături de foci înotând în liniştea aia de după zumzetul verii, dispar muştele enervante de la fermele din împrejurimi şi norii de gâze care plutesc deasupra capului ca nu cumva să îţi fie urât să te plimbi de unul singur; dar şi momentul mult aşteptat a venit, şi anume timpul pentru rocada vară – toamnă a hainelor din dulap. Pentru o stare interioară bună şi pentru zilele gri, fără soare, am nevoie de o garderobă colorată.

Acum 10 ani m – am mutat în Danemarca şi mi – am schimbat cu mult stilul vestimentar. Adică am renunţat la zecile perechi de blugi cu talie joasă care mă piticeau şi care se deosebeau foarte puţin între ele, înlocuindu – le cu o singură pereche de blugi neagră cu talie înaltă şi care merg în orice sezon din Danemarca, dar şi cu ciorapi negri purtaţi cu fuste şi rochii midi, accesorizate cu un palton călduros, dar nu foarte, fular în aceeaşi nuanţă, botine cu vârf rotund pentru a – mi face piciorul mic ( un truc pentru cele care poartă număr mare la picior ), o poşetă Ralph Lauren, sau o geantă mare din bumbac sport de firmă, şi aia e. O toamnă întâmpinată aşa cum se cuvine, cu toate elementele puse la punct, în dressing – ul meu.

Mulţi români nu ar putea lcui aici. Nu e uşor să te integrezi într – o ţară ca Danemarca. Nu e uşor nici pentru danezi, care pentru a face faţă vremii capricioase ajung să ia tot felul de pastile pentru a combate lipsa soarelui, iar garderoba lor să se deosebească cu mult faţă de cea românească; fiind una adecvată zilelor ploioase, vântoase, cu soare puţin sau deloc, zilelor înnorate sau grizonate cum îmi place mie să le spun. Unui danez nu îi lipsesc din garderobă cizmele de cauciuc, pelerina de ploaie şi geaca impermeabilă, cea în V la spate, model care în România a ajuns mult mai târziu, la fel şi blugii cu talie înaltă, o modă statement dacă o pot numi aşa, sau de când e lumea şi pământul, zicală în vocabularul popular românesc; eşarfele mari şi groase care merg foarte bine cu vestele de blană ( un alt trend în lumea fetelor ), bentiţele împletite, pentru că da, toamnă cu vânt rece; continui cu pantofii sport preferaţi de toate vârstele şi purtaţi în toate sezoanele, la toate ocaziile, practic la orice: fustă, rochie, pantalon sport sau elegant, o modă care m – a prins şi pe mine, astfel încât mai sus am descris de fapt şi noul meu stil de care am pomenit mai devreme. Toate sunt nelipsite din garderoba mea de toamnă, altfel nu ştiu cum aş putea să mă îmbrac. Şi magazinele mă ajută mult în compusul ţinutelor, dar şi stilul de zi cu zi al danezilor pe care îl văd pe stradă, la lucru, la şcoală, şi tot aşa..mă inspir din moda stradală.

Nimic nu e mai important pentru danezi decât să le vorbeşti limba. De aici viaţa ta ca străin se simplifică. Printre elementele de actualitate care mă deosebesc şi mă clasifică cu una de – ale lor în comunitatea daneză, se regăseşte şi stilul vestimentar. În aşa mod te integrezi mai uşor printre tinerii danezi, veşnica problemă întâmpinată de către străini în Danemarca: haine de brand, job – ul, un alt element important e limba daneză, cinatul în oraş, participarea la toate petrecerile şi sărbătorile daneze, zâmbetul larg indiferent de persoana pe care o ai în faţă şi vorbitul cu volum scăzut; sunt câteva dintre criteriile după care un danez te percepe în comunitatea sa.

Ăăăăăă….mi – a venit o idee în timp ce scriam. O să inserez câteva produse de toamnă care se poartă sezonul acesta în Danemarca, poate, poate reuşesc să vă inspir pe cele care încă nu v – aţi hotărât ce să purtaţi toamna aceasta şi vreţi să faceţi o schimbare, să fiţi unice şi cu stil în colectivul vostru. Alegerile o să le fac după favoritele toamnei 2020 care cred eu că o să le puteţi purta şi în primăvara lui 2021.

Acest articol a fost scris în cadrul concursului Superblog 2020 ediţia de toamnă!

CuMpArAtUriLe online

Pentru cei ce locuiesc in orase mici unde magazinele cu haine de calitate, sau cel putin de o calitate mai buna sunt rare sau intalnite mai deloc, cumparaturile online au devenit un MUST si nu trebuie sa va fie frica sa comandati.

Nu degeaba se lucreaza atat de mult la calitatea serviciilor din online pentru castigarea increderii oamenilor. Mai ales cei din orase mai mici sau de la sate. Unii vor spune ca e putin deplasat sa exemplific modul in care se desfasoara o activitate online de genul acesta, dar sunt persoane care nu au ajuns inca sa comande online, iar un mic ajutor incurajator in directia asta nu strica, ba din contra, informeaza.

La ce trebuie sa te uiti pe un site nou intalnit de tine sunt urmatoarele:

  • dai o tura pe site si vezi daca produsele te reprezinta si sunt pe placul tau; nu are rost sa iti faci cont, adica sa devii membru doar pentru ca nu stiu ce promotie te-a incurajat sa o faci;
  • daca totul e pe gustul tau, citeste review-uri si vezi ce spun clientii despre produsele comandate; intreaba-ti prietenele daca sunt multumite de produse, marimi, transport si asa mai departe;
  • citeste ce reguli au, cat costa transportul, de unde sunt livrate produsele si in cat timp ajung, in ce conditii se face returul unui produs si a banilor pe care i-ai dat pe el; e usor suparator sa treaca vara, iar tu inca sa astepti comanda cu costumele de baie, de exemplu;
  • abia acum poti sa te autentifici printr-un cont nou, si astfel primesti discount de prima comanda, exact cum au cei de la answer.ro numai daca te abonezi la newsletter-ul care are si el rolul lui, acela de a te informa printr-un mail zilnic, saptamanal sau lunar de fiecare data cand au reduceri sau cand apar colectii noi, si te tin la curent in caz ca ai uitat de ei; e un fel de reminder ca e timpul sa iti reinnoiesti garderoba 😉 Daca dai click mai sus pe site o sa vezi un anunt ca vei primi 50 Ron la prima comanda, insa nu inainte de a urma pasii pe care i-am specificat mai sus 🙂 .

In ziua de astazi exista site-uri fel de fel, orice ai nevoie scrie pe motorul de cautare de la indemana si urmareste pasii pe care trebuie sa ii faci cand ai in fata un site nou.

Bafta la cumparaturi, mai ales ca e vremea reducerilor pentru produsele de vara; o investitie care te va bucura nespus vara viitoare cand o sa te prezinti cu o garderoba accesorizata cu produse cu eticheta si miros de nou.

Un mod inteligent de a-ti cheltui banii cu cap, si fara sa te simti frustrat dupa ce ai apasat butonul ‘Comanda’.

Hainele or fi bune doar la imbracat?

Eheheheee…..cine nu a trecut macar o data in viata prin situatii jenante sau limita la care sa te gandesti cu amuzament acum, si pe care le – ai rezolvat intr – un mod inedit, cu ce ai gasit la indemana, printr- o improvizatie la minut, poate poate, ar tine pan’ acasa?!

Noi romanii suntem descurcareti. Ne merge mintea, asa ne spunem noua insine, mai ales cand vine vorba de facut din nimic, o adevarata capodopera.

Imagini haioase - momente vesele

Gasim solutii imediat, indiferent de gravitatea problemei. Asa si cu hainele si accesoriile. Sute de exemple exista de cate ori le – am folosit in scopuri cu totul si cu totul diferite, dandu – le o alta latura de intrebuintare decat eram obisnuiti.

Prestigioasa faza cu paltonul pus peste o balta folosind drept covor unei doamne, a apus demult. Insa trebuie sa recunoastem ca noi fetele ne – am dori sa mai vedem astfel de exemple. 😀 Asa ca domnilor, nu va sfiiti sa mai faceti si astfel de gesturi din cand in cand. 😀

Asa a luat nastere competitia celor de la Answer unde avem ocazia sa ne ‘duelam’ in idei, si mai exact despre cum putem noi sa reutilizam piesele vestimentare si accesoriile, astfel incat sa fie intr – un mod ajutator, creativ si inedit. Cum ne mai pot fi ele de folos?!

#WEARETHEANSWER este motto – ul lor, asa ca trebuie folosit intr- o postare in social media alaturi de un clip video sau o poza asa ca …sa – i dam batai!!!! Premiul consta intr – o masina Fiat 500, vouchere Answer, si puncte in valoare de 100 de lei, oferindu – ti sansa de a testa produsele Answer.

Banalele accesorii – esarfa, umbrela si geanta = multifunctionale

esarfaumbrelageanta

Am ales sa vorbesc deaspre acestea trei pentru ca din punct de vedere personal, le folosesc zilnic in scopurile urmatoare:

Esarfa – poate fi folosita ca bandaj, poti lega cu ea parul, accesoriza geanta; poate fi pusa pe cap in caz de ploaie, frig sau la biserica; mai nou se poarta prinsa de incheietura mainii, respectiv piciorului; poti inveli un bebelus in ea, sau mamaliga in cazuri extreme 😀 , daca ai o geanta fara inchidere poti aseza esarfa ravasita inauntru pentru a acoperi continutul, pentru a – l feri de conditiile climatice ( soare, ploaie, ger ) si furt.

Umbrela – in primul rand, nu trebuie sa lipseasca din geanta unei femei, tocmai datorita faptului ca are o intrebuintare care iti poate salva viata. O folosesti in cazuri de autoaparare. Nu conteaza anotimpul. E obligatorie, la mine cel putin. In cazul domnilor, o pot folosi in scopuri mai nobile, gasind poate marea iubire, nu stii niciodata cine se poate nimeri sub umbrela; poti trece neobservat / a pe langa persoane cu care nu vrei sa iei contact din diferite motive, nu esti machiata, nu iti place persoana, sau pur si simplu nu ai chef de stat la palavre.

Geanta – este nelipsitul accesoriu chiar si la barbati, din zilele noastre. Si ea e buna la autoaparare, in cazul cainilor comunitari in special. Parca daca nu am o geanta in mana, ma simt in pericol cand trec pe langa ei; pe langa asta, mai tine loc si de dulap, biblioteca, gunoi, accesoriu bineinteles, suport exclusiv de telefon, bani si un ruj (geanta de dimensiune mica ), exista atat de multe variante de genti datorita acestei nevoi de a cara dupa noi tot sertarul de cosmetice, ‘ telefonul fix ‘, garderoba, magazinul; tot ce nu iti imaginezi gasesti intr – o geanta banala la prima vedere 😀 Sa o cumperi pe cea mai incapatoare intotdeauna , pentru ca si cand crezi ca nu mai incape nimic , tot reusesti sa inghesui o punga de seminte :)) Geanta e un ajutor in sine, multifunctionala, care nu te lasa la greu. Poti ascunde si un om in ea daca te straduiesti un pic 😀

Daca aveti si alte sugestii mai creative decat ale mele, astept comentarii!!!

Acest articol a fost scris in cadrul competitiei Superblog 2017!

Cu capul in nori, e mai simplu!

Reduceri de vara!!!

Ati observat ca reducerile de vara din septembrie au luat amploare? Si eu. 😉

Dar nu numai articole de vara puteti gasi la promotii ci si produse pentru scoala si serviciu, un prilej fericit pentru toate buzunarele.

Reducerile cele mai semnificative sunt incepand de astazi 8 septembrie reduse cu pana la 77% pentru tot familionul cum imi place mie sa zic, de la mic la mare in functie de necesitatile fiecaruia, data limita fiind 12 sepembrie.

Vorba lunga saracia omului, apasati aici si veti intra pe site-ul cu pricina.

 

Spor la cumparaturi cu cap si cu bani mai putini! Fiti inteligenti/inteligente. In ziua de azi nu mai e asa greu sa te imbraci la moda cu un buget mic. Chiar pe site-urile de unde cumparati haine si incaltaminte aveti sugestii de tinute. Ce vreti mai mult?

Cu capul in nori e mai simplu!

 

Ia noastra romaneasca

Ia noastra romaneasca usor recunoscibila  dupa motivele brodate pe panza de in, dar nu neaparat un fapt obligatoriu, acum fiind gasita nu numai pe panza de in autentica, ci si pe materiale din bumbac astfel fiind mult mai accesibile ca pret.

Pe site-ul Inpuff.ro am gasit modele super dragute tip ie, dar si tip ie-rochita daca pot sa-i spun asa care se vand ca painea calda turceasca (hmm…gustul copilariei mele..). Insa in fiece marti seara fiti pe faza…….marfa noua pe site va intra, asa ca va  spun un secret: uitati-va toata saptamana pe site…rasfoiti-l pana la ultimul produs, marcati ce nu e pe stoc si va place tare tare, astfel ca marti o sa fiti rapide, eficiente si fericite ca ati putut comanda produsul mult dorit.

Daca dati click https://cdn.2performant.com/l2/link2.js„>aici o sa se deschida la pagina cu ia mea preferata de pe site….va spun de pe acum ca e cu umeri goi…roz…fluida si sexi… :

Toate produsele sunt marca romaneasca, produse deci in Romania, dar cu posibilitatea livrarii si in UE.

Spor la cumparaturi!

 

 

Geanta-un accesoriu indispensabil

Cele mai iubite cadouri de catre femei sunt gentile indiferent ce dimensiune, cu siguranta vor avea nevoie de una, si cosmeticele, depozitate, unde credeti?!, in geanta.

Cel putin, eu imi cumpar cel mai des, cosmetice si genti, chiar in aceasta ordine, dar nu oricum, ci cand mai am putin continut din fondul de ten de exemplu, sau in functie de ocazie si de ce am in garderoba.

Sa nu va imaginati ca e necesar sa va cumparati multe genti…pe care credeti ca le veti folosi candva, pentru ca nu o veti face 🙂 vorbesc din proprie experienta.

Ori se demodeaza, iar aici mai aveti sansa de a o purta la revenirea pe podium, ori nu e de nasul vostru si nu aveti unde sa o purtati, nu are la ce sa va foloseasca; din contra, depozitarea acesteia pe raftul destinat gentilor, v-ar opri din cumpararea alteia spunand ca aveti prea multe, si pe care nu le folositi oricum.

Va spun un secret, o geanta de calitate, e rezistenta si aspectuoasa, este la moda tot timpul, mai scumpa intr-adevar, dar merita investitia, tot ce trebuie sa faci e sa o cumperi pe cea potrivita tie,adica: sa te gandesti bine unde ai folosi-o cel mai des si ce dimensiune ai nevoie pentru a depozita in ea tot ce ti-ai propus, daca vrei un trailer, intereseaza-te la firma de zbor ce dimensiuni sunt acceptate la bagajul de mana, daca vrei sa mergi la o petrecere, o cumperi dupa ce ai tinuta deja, astfel vei fi cu un pas inainte si nu te va deruta niciun gand legat de aceasta.

Exista genti predestinate oricarui tip de ocupatie, si pe care trebuie sa le aveti in garderoba, toate in functie de activitatile voastre, ale familiei din tot parcursul anului, asadar am ales un site cu produse de calitate pe care vi-l recomand sa-l explorati mai indeaproape si sa incercati cu timpul sa le si achizitionati, chiar aici.

Calitatea se vede si se simte confortabil dupa parerea mea, faceti tot posibilul sa o castigati prin alegerile pe care le faceti!

Spor la cumparaturi!