Moș Crăciun este cel mai așteptat musafir din toate timpurile!

Ce vrei să îți aducă Moș Crăciun?!

Celebra întrebare este pe buzele tuturor oamenilor de pe planeta și este adresată reciproc, cu scopul de a fi cât de cât mai aproape de dorința ce urmează a fi îndeplinită și a avea o siguranță că nu o să se dea greș cu asta.

Mecanismul este următorul: câte case atâtea obiceiuri, câți oameni atâtea dorințe, și câte dorințe atâtea cadouri.

Oamenii de aceeași vârstă, că-s copii, adolescenți, de vârsta a doua sau a treia, își doresc cam aceleași lucruri, influiențați fiind de trend-uri, tehnologie și situația financiară ale momentului respectiv. Doar câteva sunt la comun, fără categorisiri de genul și anume: TOATĂ LUMEA își dorește haine noi și încălțăminte nouă, accesorii care se uzează și trebuie înlocuite la un moment dat. Fără excepție. Iar ‘SĂNĂTATEA’ este în top.

E simplă treaba asta cu cadourile de fapt. Trebuie doar să te organizezi un pic și totul se va transforma în lacrimi de bucurie, fluturi în stomac, o amintire de neuitat, un miros delicat, o aromă de sărbătoare, sau sclipire în privirea nerăbdătoare, depinde în final ce moment ți-ai propus să creezi prin acest gest de a oferi.

Moș Crăciun știe ce are de făcut!

Mă cunoaște de când sunt mică. Pe scrisoarea mea stă următorul text scurt:

Dragă moșule,

Îmi doresc întotdeauna să primesc ceva ce este utilizabil, uzabil și durabil în același timp. Calitatea este primordială.

Cu drag,

Andreea Z.

Dacă e vorba de haine și ar fi existat atâtea site-uri de îmbrăcăminte pe vremea aceea, mi-aș fi ales de aici https://answear.ro/c/copii cele mai frumoase rochițe pentru iarnă pe care să le port cu ștrampi groși și colorați de la Crăciun până la primăvară, fără să mă plâng măcar o dată de frig sau de cald, de ploaie sau zăpadă. Asortată desigur cu un cadou comandat la rubrica încălțămine pentru fete pe answear.ro, nu numai că m-aș fi bucurat la maxim, dar ar fi fost și un Moș Crăciun fericit că a mai îndeplinit o dorință din milioanele de scrisori primite și din milioanele de gânduri transmise seara înainte de culcare de către alte milioane de suflete.

Ca să vă faceți o idee cum aș fi arătat eu îmbrăcată în ajun de Crăciun, o idee pentru cele care au fetițe și sunt în pană de idei, ar fi compusă dintr-o Guess rochie culoarea albastru marin, o pereche de Big Star Bocanci copii culoarea gri și o pereche de United Colors of Benetton leggins copii, culoarea roșu după cum urmează:

Am fost un copil fericit crescută în sânul familiei alături de fratele ei și cei doi părinți. Îmi amintesc bradul frumos împodobit din sufragerie, situat între două fotolii, pe care eu stăteam în fiecare seară și cântam colinde admirând în acelați timp bomboanele legate cu ață de papiotă și puse în brad cu mânuțele mele, globurile strălucitoare în lumina instalației multicolore, fermecată în același timp de jocul de lumini al acesteia. Bomboanele nu voiam să le mănânc și nici pe ceilalți nu-i lăsam. Stricau designul. Moșului poate nu i-ar fi plăcut cum arată și de frică să nu cumva să rămân fără cadouri, îl păzeam toată ziua. În noaptea de Ajun nu puteam să adorm. Voiam să îl întâlnesc pe Moș. Asta era cea mai mare dorință a mea. Dar nu puteam să o dezvălui în scrisoare. Altfel s-ar fi ascuns de mine. Cu toate astea, nu l-am prins niciodată din păcate. Dar niciodată nu e prea târziu. Speranța moare ultima.

Iarnă, iarnă…vrem ostași! Pe cine? Pe Moș Crăciun!!!

În luna decembrie toată lumea oferă și primește mai mult decât în tot restul anului. Este cea mai așteptată lună din an. Cea mai fastuoasă ( dacă ne gândim la masa de Crăciun alături de familie și prieteni. Istorică ( dacă ne gândim la trecerea dintre ani ). Sclipicioasă ( dacă ne gândim la beteală, steaua din vârful bradului și ținutele cu paiete ) . Luminată ( dacă ne gândim la artificii, instalația din brad, lumânările din biserică și Nașterea Domnului ). Parfumată ( dacă ne gândim la mirosul mâncării tradiționale: șuncă afumată, sarmale, tochitură și alba ca zăpada ). Amorezată ( dacă ne gândim la uniunea în familie, cererile în căsătorie, ai timp în sfârșit pentru cei dragi ). Memorabilă ( dacă te gândești la cum ai petrecut vacanța de iarnă ). Sfârșit ( dacă ne gândim la ultima lună din an în care trebuie să sărbătorim trecerea unui alt an din viața noastră ).

Faceți cât mai multe în această lună. Câte puțin din toate a ceea ce ați realizat întregul an, plus ceva nou.

Un Crăciun Minunat, vă urez!

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2022 sesiunea de toamnă!

Mergem la mare în vacanța de vară?!

De la o săptămână la alta așteptăm parcă noi schimbări de la autorități în ceea ce privește programul săptămânii care urmează. Eu una simt această situație mai rău ca atunci când stăteam cu părinții și încă mai eram sub ordinea și disciplina familiei. La ce oră să ies din casă, unde merg, cât stau, dar cu cine mă întâlnesc; iar inevitabil în cap îmi vine o nouă întrebare, oare are COVID-19 cineva pe lângă care trec sau e vaccinat împotriva virusului?!

Am devenit paranoia, și am nevoie de o vacanță ca de aer!!!!!!! În vara asta nu o să mai stau acasă. M-am pus la punct deja cu toate cele necesare pentru o vacanta in siguranta, am rezolvat până și cu rezervările, pentru că da!!!! Răspunsul din titlu în cazul meu și al familiei mele este DA, mergem la mare!!!!!

(❁´◡`❁)

Puteți citi în ochii mei (¬‿¬) entuziasmul și bucuria din cuvintele pe care le scriu în același ritm în care îmi bate 💖 de nerăbdare; imediat cum am apăsat pe ¨rezervat¨ m-am și repezit pe blog să vă transmit cele mai proaspete vești ce țin de cea mai așteptată perioadă din an: Vacanța de vară!!!!!!!!!!!!!!!!

Vă asigur că totul este asigurat de o asigurare neașteptat de nouă, bună de luat la bordul biletului de vacanță, și anume asigurarea storno; pentru a beneficia de o stornare integrală a sumei rezervate, biletul poate fi anulat gratuit în cazul în care unul din cei 7 membri ( numărul maxim admis de asigurare), ai echipajului cu care pleci în vacanță, va suferi de un virus cum e cel pe care îl combatem azi, sau vor avea loc tot felul de situații neprevăzute provocate de pandemie, chiar și în cazul în care ai fost concediat și nu-ți mai arde de vacanță, sau ești însărcinată și au apărut complicații, dacă ai primit actele de divorț din partea partenerului, sau ai de dat examenele terminale în a doua sesiune și tot felul de situații de genul care împiedică persoana asigurată să se bucure de perioada planificată pentru concediu\vacanță.

Noi o să fim 4 membri, în echipaj, eu, iubitul și părinții mei, vaccinați, fără alte belele pe cap care să ne facă să anulăm mult așteptata vacanță; însă mergem pe premisa că nu suntem în afara pericolului și nimic nu garantează că infectarea nu poate avea loc și în condiții de vaccinare, de folosire excesivă a dezinfectantului sau de purtare a măștii în permanență. Așadar, noi am optat pentru asigurarea storno pentru a avea certitudinea că ne recuperăm banii în cazul în care ne vom afla într-una dintre situațiile deja menționate.

La noi în familie există o tradiție încă de pe timpul lui Ceașcă, când părinții mei mergeau în concediu împărțit în două, jumătate la munte, jumătate pretrecându-l pe litoralul romanesc, iar de vreo 15 ani încoace păstrăm tradiția alegând de la an la an, oferte speciale în funcție de plăcerile noastre.

Un motiv pentru care alegem să rezervăm de pe Litoralulromanesc.ro de fiecare dată, este datorat multitudinii de oferte speciale pe care le îmbunătățește în fiecare an pentru fiece categorie de vârstă. După părerea mea, este cel mai bun pe oferte, și întotdeauna vine cu ceva nou; anul acesta de exemplu m-a dat gata cu asigurarea storno, un al doilea motiv pentru care l-am ales și de data asta.

Ținând cont că echipajul meu este format din doi membri tineri și doi membri trecuți de vârsta a doua, mai întâi am trecut un pic prin ofertele litoral 2021 ale site-lui, să văd ce ni se potrivește cel mai bine tuturor. Sunt câteva oferte care mi-au făcut cu ochiul și care ni se potrivesc separat, cum ar fi: Oferta Seniori Litoral sau 1 Mai 2021 Litoral pe care o să le iau în considerarea cu o altă ocazie. Al treilea motiv pentru care l-am ales, este că primește vouchere de vacanță, cu condiția să luăm și cazare ceea ce mi se pare corect și de bun simț acest aspect. Zis și făcut. Oferta potrivită pentru toți în vacanța la mare 2021 este numită ¨Zile Gratuite de vacanță¨; este populară pentru hotelurile de 💥💥 și 💥💥💥 stele, uneori și pentru cele cu 💥💥💥💥 stele, dar noi ne mulțumim și cu primele două steluțe din clasament având în vedere că nu vom sta prea mult în hotelul din stațiunea Mamaia ales după lungi căutări și care este mai mult decât suficient pentru noi; am luat 6 nopți beneficiind de a 7-a gratuit, cu micul dejun inclus, iar de restul ne vom bucura la mare, cu nisip fierbinte, plimbări nocturne, mâncare stradală și băuturi răcoritoare, și vom încerca să nu ratăm nicio activitate culturală și nicio atracție turistică pe care să nu o pozăm; camera de hotel fiind vizitată pentru un duș rapid și puțină odihnă în orele fierbinți ale zilei, schimbări vestimentare și de look în funcție de locația stabilită. Și ca să vă faceți o idee, am atașat câteva poze cu cazarea, ce ne oferă condiții minime, mai mult decât suficiente pentru noi și necesitățile noastre.

Așa arată hotelul nostru de 💥💥 stele..și da, avem și piscină..
Camera noastră 👩👦, dar nici a părinților nu se diferențiază prea mult de aceasta.
Baie privată cu duș și toaletă.

Va fi o ocazie extraordinară pentru părinții mei să îl cunoască mai bine pe iubit și viceversa 😎; o perioadă tensionată pentru el poate, dar marea va fi acolo să îl liniștească, iar eu să îl încurajez că totul va fi exact cum am visat. Plus că în vacanță nu va sta nimeni să caute defecte, ba din contră, toată lumea o să fie pe relaxare și voie bună, unde nimeni și nimic nu ne poate strica atmosfera estivală.

Pregătirile încă continuă; costumele de baie sunt comandate deja, exercițiile pentru un abdomen cu 6 pătrățele sunt în derulare, gențile de voiaj sunt scoase de la naftalină și aerisite, că săracele nu au vazut soarele în 2020 și nici acum nu le vine să creadă că vor călători din nou pe tărâm necunoscut, în alergarea după noi experiențe și amintiri la care să se gândească până vara viitoare sau până la vacanța următoare, mai corect spus așa.

Moralul este la superlativ, iar perioada ce urmează până la vacanță, de 2 luni jumate va fi una creativă pentru mine cel puțin; cu chef de viață și muncă în același timp, îmbinându-le pentru a avea rezultate pe măsură; chef de shopping cu ținute vaporoase pentru ședința foto de pe malul mării, chef de făcut sport pentru un trup tonifiat și toate vin la pachet cu o energie pozitivă debordantă și bună dispoziție cu care îi molipsesc pe toți din jurul meu. De aceea am decis să și scriu despre ce mă face pe mine să îmi schimb atitudinea la 180 de grade, poate, poate molipsesc și cititorii care nu au norocul să se învârtă în cercurile în care mă învârt eu, iar dacă am reușit să schițez un mic zâmbet în colțul gurii măcar la unul dintre voi, eu mă consider mulțumită.

Lasă un comentariu cu răspunsurile la următoarele întrebări: Unde te-a dus cu gândul planul meu de vacanță, și mai mult decât atât, vreau să știu, care e planul tău din viitorul apropiat?

Sursă foto: Litoralulromanesc.ro

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2021 ediția de primăvară!