Bulevardul Primaverii din nou reiesit parca din orasul laguna al Italiei; masinile se faceau ca sunt gondolele pline cu turisti.Doamne….daca ar fi trebuit tot tu sa construiesti canalizarile astea imputite si pline cu sobolani, cu siguranta aveai gusturi mai bune decat partidul cu diavoli de la primaria Barlad.
Zara sta intr-un colt si se minuneaza.
De unde vine ea nu este decat pamant. Pamantul te hraneste, spune ea. Pamantul da viata. Din tarana ne-am nascut si tot acolo o sa ajungem. Asa credea inainte sa vada asta. Strada inundata din cartierul nou mutata, la matusa Mara.
Aici, unde sunt oamenii tarana?! – o intreaba pe matusa. Dar matusa nu mai e. A urcat repede sus, sa nu se ude. A venit sa faca poze ca sa aiba ce povesti la cafea prietenei ei cu dintii galbeni.
Strazi din beton, pe care pamantul se razbuna. Bine le-a facut! Cum sa mai dea viata daca l-au invelit cu atatea straturi de ciment? Sa-l fi incurcat cu Baba Dochia?!
Si chiar asa…ce sa mai faca pamantul cu atata apa, daca nu are ce hrani?! Bine le-a facut!
Ce ironie a sortii. Abia asteptam sa vin la oras, si acum abia astept sa ma intorc la tara.Bulevardul Primaverii credeam ca e o strada verde si plina cu flori, nu gri si plina cu masini. Acum cu masini plutitoare. Cand am sa-i povestesc lui mamica, o sa isi faca cruce de doua ori si o sa scuipe in san de trei ori. Aici la matusa Mara, nu stau merele in copaci, ci niste cabluri periculoase de care nici pasarile nu se apropie; cocosul nu canta, cainele nu latra – i se zice sonerie.
Aici a existat vreodata viata?
Magazine sunt blocate pe o parte si pe alta si incastrate in blocuri inalte. Cine o fi arhitectul acestor ciudatenii urate in care oamenii se ingramadesc sa ‘traiasca’ fericiti?! Sa aiba legatura acel birou de arhitectura care se ocupa cu proiecte de case din coltul strazii?
Si ce-o sa se intample cu toata aparia asta respinsa de pamant? Cine o va folosi pana la urma? Ce risipa de aer, de apa, de pamant roditor, de viataaaa!!!
Cineva trebuie sa inlocuiasca stalpii astia nenorociti cu copaci fructiferi, cimentul smuls din radacini si sa lasam natura sa isi faca treaba. Sa aducem tara la oras.
Urc scarile in graba sa ii spun matusii Mara schita bulevardului pe care locuieste. Cu siguranta se va bucura.Dar am sa o aranjez pe o coala de hartie mai intai, sa fie clara si buna de prezentat la primarie.
O sa fur din culorile varului meu mai mic, care e plecat la bunici sa adune frunze pentru ierbar. Trasez schita noului Bulevard al Primaverii. Pai ca sa-si merite numele, nu de alta. Sa reprezinte orasul, sa fie un punct de reper pe care toata lumea il recunoaste si sa nu se mai asemene cu majoritatea strazilor plictisitoare cu nume ciudate din cartier.
Iar Zara traseaza, coloreaza, viseaza….darama si reconstruieste; planteaza si redecoreaza, canta si danseaza.
Matusa Mara in bucatarie pune de cafea. Habar nu are ce i se pregateste in camera alaturata. Rupe cativa biscuiti in farfurie, aprinde candela si da drumul la radio.
E o dimineata ca oricare alta. Ei si ce daca strada pe care locuieste e plina ochi? E timp numai bun de petrecut la o barfa mica despre cum se face politica la ea in oras. Intre timp se goleste si strada de apa si poate face piata. Inca un motiv de a intarzia putin cu mancarea la amiaza.
Soneria ciripeste, Zara fuge , se impiedica de o masinuta, strange din dinti si face o rugaciune scurta, numa’ sa deschida prima usa. Era prietena cu dintii galbeni care o strange in brate atat de tare la interesectarea acestora, pana ii ies ochii din cap si nu mai poate sa respire.
Nici n-apuca sa-i raspunda ca matusa apare si ea cu prosopul in mana sa o invite mai departe in bucatarie, locul unde minorii nu luau parte la conversatiile interesante pentru adulti.
De data asta o sa fie diferit. Zara va avea prima prezentare din viata ei, al primului ei proiect, in fata a doua femei pensionare. Dupa doua repetiti in fata oglinzii, bate timida la usa interzisa. Nu i se raspunde si intra.
Hm…..si-ar fi dorit sa nu fi intrat. Scapa coala din mana si fuge inapoi spre dormitor cu viteza luminii lasand usa deschisa si un tipat in aer.
Incearca sa uite, sa isi caute scuze, sa-si faca bagajul sau sa fuga pe scari cat o tin picioarele si cat vede cu ochii. Abia acum intelegea de ce oamenii iubesc aceste cutii de chibrit cu camere multe si interzise.
Nu ii vine sa creada cat de naiva a fost. Nimanui nu ii pasa ce se afla in afara peretilor astora nenorociti. Aici e viata pe care ei o traiesc. Nu afara.
Matusa incheindu-se la capot, intra incet in camera si se aseaza langa Zara. – Ai desenat foarte frumos strada noastra….Gura ii mirosea a cafea, iar pielea a prietenii ei cu dintii galbeni.
Imi trec prin minte mii de imagini din copilarie, de cat de doritoare era sa vina la oras, sa bata pietrele cum imi spunea mamica. Acum as vrea sa intru in pamant, dar nu pot. E acoperit cu ciment.
M-am ridicat ca din mormant si am fugit spre casa. Spre tara si pamant. Tarana vreau sa devin.
Mi-am gasit rostul pe pamant.
Ce vremuri…ce ratacire….