Comunicarea dincolo de granițe

Lucrul cu oamenii de toate categoriile se spune că este cea mai grea meserie, frumoasă și interesantă din lume.

Interacțiunea cu alte naționalități și cultura lor reprezintă o îmbogățire a cunoștințelor tale față de lumea asta mare în care te învârți.

De la părinți, copii de toate vârstele, angajați, șomeri, turiști, politicieni, cerșetori, profesori, polițiști, scriitori, antreprenori, și fel și fel de roluri preluate de oameni odată cu apariția lor pe Pământ, fiind atât de mulți și diferiți pe cea mai bogată planetă, e o adevărată provocare modul de interacțiune dintre aceștia.

Experiența mea ca expat

Când activitatea locului de muncă implică angajare de personal pe proiecte din diferite domenii, cum ar fi electricieni, sudori, măcelari etc., de naționalități diferite, într – o țară ca Danemarca , cu un sistem foarte bine pus la punct, atunci, ori renunți, ori mergi înainte găsind soluții și acolo unde crezi că n – ai nicio șansă.

Iar eu am continuat.

Povestea merge mai departe, iar neînțelegerile sunt la oridinea zilei. Organizarea însă face ca totul să se așeze la locul potrivit până la sfârșitul zilei. Mai adaug și un strop al simțului umorului, să fie una memorabilă măcar. În sfârșit, o zi nu se aseamănă cu cealaltă, iar peripețiile se țin lanț.

HaZ de necaZ

Acum, gândindu – mă prin câte faze am trecut alături de muncitorii mei, ce bine mi – ar fi pris în unele cazuri un traducător instant acolo unde engleza, daneza și româna nu erau suficiente. Nici măcar limbajul corpului nu avea aceeași însemnătate.

Poate nu ne – am mai fi amuzat acum de cel mai simpatic grup de vietnamezi, sudori de meserie, pe care l – am însoțit la un moment dat la birourile de înregistrare.

Ajunși la locul faptei, îi arăt celui dintâi ales pentru poză, unde să – și poziționeze picioarele explicându – i în limba engleză.

– Să mă descalț?! arată el spre papuci.

Dau din cap în semn că da, însă când îl văd că se descalță, imediat îl corectez că nu e nevoie, gestul meu indica cele două semne desenate pe podea și clar ceea ce i – am spus în limba engleză nu înțelesese. Ne – am amuzat cu toții de moment fără niciun fel de problemă.

– Dă – ți și pantalonii jos că oricum nu se văd în poză! :)) ….culmea asta a înțeles. 😀

Intuiția are nevoie de timp să recunoască o tradiție, un gest, un ton al vocii, grimase și tot așa. Dar câteodată nici ea nu reușește să deslușească ceea ce vrea emițătorul să transmită.

Eu am devenit expertă în citirea omenilor numai din privire, ce vor să comunice prin semne dacă pe gură nu pot, și tot mi se mai întâmplă câte o situație amuzantă unde timpul e insuficient și ne presează și nu mă pot concentra la micile detalii care fac comunicarea mai ușoară.

Vasco Translator V4

Îmi place să glumesc spunând că mi – ar fi plăcut să am instalat pe creier un translator instantaneu de la Vasco.

Obosită sau nu, de altă cultură sau ba, opțiunile translator vocal și translator imagine handsfree m – ar fi ajutat enorm la locul de muncă, cu câte naționalități interacționez zilnic. Le – aș fi dat tuturor muncitorilor câte un Vasco Translator 4 pe care să îl poarte după ei pe perioada șederii lor în Danemarca, să se înțeleagă cu toată lumea, nu doar cu mine.

Astfel evitând neînțelegerile mici și situațiile haioase. Vă spun, modul în care se gesticulează e un adevărat spectacol de teatru de păpuși asiatice, poloneze, românești, bulgărești, sârbești și altele.

Traducerea simultană ajută în astfel de cazuri comunicarea și eficacitatea, eliminând din start bariera lingvistică; cel mai întalnit dezavantaj în procesul de relaționare, ca turist, când apare un membru nou în familie de altă naționalitate, implicit la locul de muncă unde e necesar un asemenea translator electronic.

Din experiența mea ca turist, am înțeles că engleza cu accent britanic e o limbă străină pentru mine. Dumnezeule, îmi aduc aminte cu stupoare cum, aflată la Londra în buricul târgului, încercam să cumpăr un card de transport public pentru a folosi autobuzul, cât și metroul cu acesta.

Însă planul o luase razna de la un punct încolo, cu câteva impedimente ce făceau și mai grea comunicarea: primul era protecția geamului ce ne obscura vizual cât de cât, dar mai ales auditiv, iar al doilea și numai în cazul acesta l – am întâlnit, accentul doamnei aflată dincolo de geam cu scopul de a vinde bilete și carduri de călătorie.

Dacă priveai de la distanță, dialogul arăta ca o ceartă în toată regula. Țipam una la alta, crezând eu că volumul era problema. Ori ea nu mă înțelegea pe mine, ori, mai sigur eu nu o înțelegeam pe ea, până când am tras la propriu de tricou un trecător să îmi explice ce voia doamna de la mine, și mai important să cumpăr naibii odată afurisitul de card. Nu de alta, dar mi se termină zilele de vacanță și eu tot nu înțeleg ce vrea să spună lady.

Într – un final, am luat cardul. Dar am rămas marcată și timorată de ce va urma în zilele următoare. Și parcă nu aveam curaj să mai întreb pe nimeni nimic.

Aaaa….. și îți dau un sfat: în cazul în care te afli la un bar și nu înțelegi cât ai de plătit, plătește cu cardul sau cash, folosind o bancnotă mai mare, astfel să aibă de unde să îți dea rest fără să știe barmanul că oscilezi în legătură cu prețul comenzii. Frumos, elegant, fără să atragi atenția prea mult asupra ta.

Ia, spune – mi, tu unde te – ai confruntat cu probleme de comunicare și cum ai ajuns la o înțelegere?!

Lasă într – un comentariu experiența ta care poate va ajuta mai departe pe cineva aflat în aceeași situație ca și tine.

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring Superblog 2024!

Sărbătorile pascale la pătrat

Greu de imaginat, dar românii, și nu numai, care muncesc sau sunt stabiliți în străinătate, petrec sărbătorile pascale de două ori, la o diferență de câteva zile, săptămâni sau chiar o lună, după cum le indică calendarul catolic, inclusiv cel ortodox, în anul respectiv.

O situație ciudată și pentru ei la început, transformată într-un stil de viață mai apoi, după acomodare și integrare în sistemul statului în care au ales să se stabileascaă sau să lucreze.

Din proprie experiență, pot spune că mă număr printre norocoși; după 13 ani de Danemarca nu am avut niciun Paște de care să mă plâng.

Iată experiența mea!

Paștele catolic

Aproximativ 80% din populația din Danemarca este de religie luterană, iar Paștele îl petrec întotdeauna odată cu catolicii. De aici și denumirea subtitlului de mai sus.

Ritualul este unul simplu. Merg la biserică în prima zi de Paște, apoi își vizitează membrii familiei pe care i – au mai văzut de la Crăciun, și primesc vizite în funcție de planurile stabilite între ei, cu mult timp înainte.

Masa de Paște împreună cu colegii de muncă la restaurant oferită de compania angajatoare era modul nostru de a sărbători Paștele catolic. Întotdeauna cea mai așteptată perioadă de către toată lumea indiferent din ce țară proveneam, deoarece zilele libere erau multe adunate la un loc, răsfirate pe ici, pe colo în calendarul muncitoresc.

Petrecerea era ca un magnet de la care nu lipseam cu toții. Șansa noastră de a ne afișa în hainele bune într-un astfel de context; să gustăm din preparatele lor specifice de Paște; să descoperim modul lor de a sărbători și să relaționăm cu colegi de pe alte departamente cu care nu prea aveam contact când suntem la muncă.

La danezi, genul acesta de petreceri încep tot timpul cu un discurs al directorului referitor la statistici, după care toată lumea cântă la unison o ‘colindă’ legată de Învierea Lui Iisus pregătită de organizatori dinainte să ajungem la local. Pe masă ne aștepta programul serii, stabilit în amănunt la ce oră și ordinea activităților din acea seară, inclusiv o foaie A4 pe care erau versurile cântecului și la care participam cu emoții mimând sau falsând, la volum minim, să nu distorsionez în niciun fel linia melodică cu anumite cuvinte pe care le pronunțam diferit.

Era amuzant anyway, îmi detensionam mușchii faciali de la atâtea zâmbete forțate cu rol salutativ față de ceilalți plasați la alte mese și cu care am reușit să schimb două, trei vorbe pe parcusrul unui an. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, erau situații în care nu mai vorbisem de anul trecut cu unii dintre colegi / colege, oportunitatea fiind tot în cadrul petrecerii de Paște unde poate am fost așezați la aceeași masă sau cel puțin prin apropiere unii față de alții.

Primeam mail cu programul serii în care găseai adresa locației, transport dacă era cazul, și toate celelalte informații care ne ghidau cu ușurință în legătură cu desfășurarea serii.

‘Skål!’, în traducere ‘Noroc!’, dădea tonul petrecerii după ce introducerea a fost făcută și primul fel a fost servit. Muzica live ne ridica de la mese vrei nu vrei, preferată în rândul danezilor pentru dezlănțuiri dansante.

După câteva pahare, se revărsau pe gură numai complimente, iar gesturile fine înfiripau trăiri, și noi idile se creau; înșelătoare de cele mai multe ori, mai ales când limita admisă, dacă există așa ceva, în ale flirtului s – a depășit demult.

Trebuie să treci prin câteva experiențe ca să te înveți cu stilul lor de a petrece, dar în mare, concluzia e că am avut parte de cele mai frumoase și impresionante momente alături de ei, și mă bucur că am avut privilegiul de a lucra împreună cu danezi. Doar așa m – am putut integra și începe să gândesc în limba daneză, ca mai apoi să o și vorbesc.

Paștele ortodox

De Paștele nostru, cum îi numim noi cei plecați, ne pregătim exact cum am văzut acasă când eram copii. Facem lista de invitați cu prietenii români din Danemarca, chemăm membrii familiei din România sau mergem noi la ei. Oricare ar fi alegerea, facem tot ce e posibil, numai să nu fim singuri la masa de Paște.

După ce lista de invitați era stabilită, urma cea de cumpărături. Atât haine, să urmăm tradiția înnoirii dinainte de Paște, cât și de – ale gurii. Totuși, fericirea prin stomac trece prima dată.

Coșul de cumpărături era compus din produse românești în majoritate, cum ar fi: vopsea de ouă, cozonac, vin românesc, și dacă se poate să găsim de la Beciul Domnesc și mai bine, știu că nu dau greș cu orice aș alege de la ei; îmi aduc aminte că am impresionat cu Tămâioasa Românească servită la aperitiv de Hans Ole, vecinul danez care preferă în general să bea vin roșu chiar și la aperitiv; și lista continuă cu branză dulce de vaci folosită la pască și pe care nu o găseam în magazinele daneze; kaizer, salam, cașcaval, zahăr pudră, mult mai aromat față de cel care se găsește în Danemarca, foi de varză murată pentru sarmale și nelipsita carne de miel, un ”must have” pe masa de Paște chiar și la danezi.

Meniul ca meniul, dar mersul la biserică era cel mai des întâlnit la noi în familie în perioada Paștelui. În seara de Înviere mergeam cu un coș plin de bunătățuri făcute în casă pentru a fi sfințite. Apoi, ne întorceam cu lumină – n casă, cu gânduri mai bune și sufletul mai curat, gata pentru un nou început ținând seama la ce scoatem pe gură și la faptele’ bune’.

Aveam o curte nici prea mare nici prea mică pe care o pregăteam câteva zile bune pentru așa mare sărbătoare. Iar dacă vremea era de partea noastră activitățilw constau în tăiatul ierbii, pregătirea locului cu masă, scaune și toate necesare pentru a savura afară, la soare, mireasma florilor de cireș, o felie de pască și puțin vin.

Vânătoarea de ouă

Ascundeam ouă de ciocolată pentru activitatea preferată a copiilor, ”vânătoarea de ouă”! Ba la poalele copacilor, ba sub frunze, printre ramurile hortensiilor îmbobocite, pe după casă. Nu atât de greu de găsit bineînțeles.

Într – un an, vânătoarea de ouă a început mai devreme. Mă trezesc cu motanul Bobby jucându – se pe post de mingiuță cu un ou de ciocolată prin iarbă, ou pe care l – a scos ghici de unde, din ascunzătoare?!

A declanșat isterie în rândul copiilor, el speriindu – se și neînțelegând ce se întâmplă, s – a aruncat peste ou și iată cum se transformase în sine o ascunzătoare pentru oul de ciocolată. Periculoasă dacă mă întrebi, cu unghii și dinți gata pregătiți de atac în caz că cineva îndrăznea să îl confiște.

Amintiri frumoase cu protagoniști noi și vechi. Un cumul de sentimente ce ne ghidează acțiunile în direcții nebănuite. O atmosferă creată de toți acești factori stimulați și el la rândul lor de alți factori.

În concluzie, ne înconjurăm de oameni care au fost prezenți în viața noastră până într – un punct al vieții. Alții îi vor înlocui. Buni sau răi, depinde numai de noi cum îi vedem și cu ce scop îi acceptăm în cercul nostru de apropiați.

Acum e viață. Urmează moartea. Și Învierea.

În noi este Dumnzeu și cu el suntem siguri că nu vom rămâne singuri, NICIODATĂ!

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring Superblog 2024!