În acest articol vreau să vă prezint cum mi-am început eu cariera în industria materialelor de construcții ca Francizat Depozit Virtual și pașii pe care și tu îi poți urma în această direcție dacă te regăsești în povestea mea și crezi că ești în stare să treci la pasul următor atât pe plan profesional, cât și pe plan financiar.
Nu e neaparat nevoie să ai experiență în ale construcțiilor, cât e important mai debrabă, cât de mare e motivația ta în a găsi cât mai mulți clienți, astfel reușind să închizi cât mai multe comenzi și să-ți atingi target-ul din luna respectivă.
Această colaborare vine la pachet cu avantaje multe astfel încât să începi cu dreptul fără nicio scuză. Acestea sunt: suport tehnic, training și dezvoltare; sistemul ESP în care vei lucra te va ajuta să gestionezi clienții, ofertele și tot felul de procese automatizate; nu vei avea nevoie de contabil deoarece plățile se fac integral în avans, iar factura este emisă automat din sistem datorită autonomiei Vindem-ieftin.ro; nici măcar de furnizori nu duci lipsă. Ai accestul la peste 200 pe plan național contractați deja la nivel de companie cu transport cu tot. Încă o grijă în minus. Poți vinde și în Europa respectând bineînțeles regulile impuse de companie și legislația în vigoare. Iar cireașa de pe tort e că TU ești cel care decide adaosul.
Responsabilitatea ta este să fii corect față de companie și să respecți aceeași pași în executarea vânzărilor și serviciilor la fel ca restul francizorilor. Pentru a păstra integritatea brand-ului în fața clientului folosind aceleași tehnici cu profesionalism deoarece lucrați cu aceleași produse. Vindeți aceleași materiale pentru structură și fundație, aceleași instalații termice sau tencuieli decorative.
Franciza este oferită de https://vindem-ieftin.ro/, o casă de vânzări care lucrează după schema următoare: Clientul completează pe site un formular cu cantitatea materialelor pe care o dorește, culoare, brand și alte informații pe care le crede necesare de știut; locația unde comanda trebuie să ajungă; un număr de telefon și adresa de mail pentru a fi contactat ulterior de către unul dintre cei peste 30 de consultanți de expertiză în materiale de construcții Vindem-ieftin.ro cu rolul de a pune la punct toate detaliile comenzii împreună, ghidându-te către cele mai bune opțiuni și cel mai important, la cel mai bun preț de pe piață, negociind cu furnizorii în funcție de cantitate și destinația comenzii.
Clientul poate să comande și fizic dacă există în apropierea sa magazinul cu monstre, unde se pot vedea și palpa materialele, proiectând comanda împreună cu consulantul care este cea mai bună alternativă asupra proiectului său în derulare.
Vrei să deții una dintre cele 50 de Francize Depozit Virtual din România? Vrei să deții magazinul cu mostre din zona ta? Pregătește-ți un speach bun și concis dacă vrei să treci de primul interviu de 10 minute pe care îl vei susține online cu fondatorul casei de vânzări, Cosmin Răileanu, astfel încât să obții șansa unui interviu face to face pentru a avea ocazia să îți expui dorințele și viziunea în ceea ce privește acest concept.
Ca administrator al blocului 1, scara A, strada Căii ferate nr. 10, Cluj-Napoca țin să vă anunț despre o posibilă construcție a unei piscini în curtea blocului, și să aduc în atenție detalii mai amănunțite care constau în această intervenție de lungă durată, și care va aduce profit până la dublul sumei alocate în ceea ce privește construcția piscinei, în cazul în care doriți să vindeți imobilul.
După solicitarea mai multor locatari de la această adresă cu privire la a avea o piscină privată, m-am simțit obligat să fac un anunț legat de această dorință care poate deveni realitate, însă numai cu acordul și cu ajutorul dumneavoastră a tuturor. În urma studierii pieței, calității unei piscine în raport cu prețul, spațiul din dotare și timpul pe care îl avem alocat acestui proiect și pentru a vă putea bucura bineînțeles de piscină începând cu vara anului în care ne aflăm, 2021, am ajuns la cea mai convenabilă soluție în momentul actual din România.
Mai exact, am descoperit piscine ieftine de diferite tipuri, cu produse fabricate în Germania, (nu în China, cum majoritatea competitorilor folosesc fără a informa clientul asupra acestui lucru), și aflate în stoc nelimitat, depozitate unde au și sediul pe strada Valea cascadelor nr. 21 din București, astfel încât să nu fie întârzieri în ceea ce privește transportul; mai ales acum în pandemie, importul reprezintă cel mai mare dezavantaj al companiilor care fac greșeala de a contacta furnizorii în momentul plasării comenzii, fapt care duce la întârzieri mari în execuția acesteia.
Piscina rezidențială va fi amplasată pe locul liber pavat aflat în fața spațiului verde; așadar spațiul verde va rămâne intact în urma acestui proiect, dar pe care îl puteți folosi pentru recreere ca și până acum, mai ales că piscina va fi amplasată la 2 metri distanță față de acesta, potrivit atât pentru instalarea șezlongurilor, cât și pentru plaja pe prosop, cearșaf, pentru picnic, joacă, sport și tot ce vă doriți.
Mai departe vă voi prezenta cel mai apreciat model de către majoritatea clienților din categoria piscine metalice, datorită montării rapide și ușoare, prețului convenabil, montaj și transport gratuit oriunde în țară, și din nou calitatea germană care garantează durabilitate contestată de-alungul anilor alături de Piscineieftine.ro.
Set complet al unei piscine din otel galvanizat
Structură: oțel galvanizat
Formă: ovală
Dimensiune: 12x6x1,5 m;
Volum de apă: 96,12 mc;
Grosimea peretelui: 8,8 mm; izolat cu poliester, prelungește durata de viață a acestuia;
Linerul albastru – consolidat UV și nu-și modifică ușor proprietățile din cauza frigului, rezistent la rupere și respectă standardul european 71\3 în ceea ce privește siguranșa jucăriilor pentru copii;
Balustradă de tip mână curentă din plastic rezistent de bună calitate;
Scară din oțel inoxidabil;
Pâslă antimicrobiană cu funcția de termoizolant și de protecție mecanică;
Skimmerul,sifonul de pardoseală, duzele de refulare și aspirație asigură un flux optim;
Filtrarea și reciclarea apei din piscină se face printr-un sistem de filtrare pe bază de nisip cuarțos, utilizînd un ventil superior cu 6 poziții; așadar, nu va fi nevoie ca apa să fie schimbată dacă întreținerea se va face la timp cu soluțiile și gramajul potrivit pe care le găsim pe catalogul primit după finalizarea construcției;
Filtru Premium NEO 610;
Pompă centrifugă autoamorsantă – NEO cu debit de 15 mc\h;
Nisip cuarțos;
Kit-ul de tubultură PVC;
Preț: 9.500 Euro 5.799 Euro;
Transport și montaj: gratuit;
Garanție: 5 ani.
Un set complet pentru o piscină metalică ovală – îngropată. În pozele de mai sus puteți vedea cum va arăta produsul finit cu tot cu bordura aferentă. Însă, pe lângă toate astea, trebuie pregătit terenul. Realizarea săpăturii, a radierului din beton și a pereților laterali de sprijin, alegerea bordurii ovale pentru piscină, toate vor veni cu alte costuri pe lângă prețul afișat deja. Prin urmare, setul de bordură perimetrală din piatră recompusă din material compozit de culoare bej alcătuit din 24 de borduri drepte și 40 de borduri curbe în valoare de 909 Euro, redus de la 1.065 Euro, iar restul manoperei menționate deja pentru pregătirea dinaintea instalării cu pricina, la un preț estimativ de 5000 Euro, manoperă executată de aceiași de la Piscine ieftine. Timpul construcției se raportează la 3-4 săptămâni, durată respectată în funcție de condițiile meteo, un impediment pentru orice construcție are loc afară.
Totalul investiției ajunge la 11.708 Euro, mai exact 293 Euro pe apartament. Toate cele 40 de apartamente TREBUIE să ia parte la acest proiect fiind un atuu pentru toate când vor fi puse spre vânzare, dar și pentru locatari când vine vorba de timpul liber, un fapt nedrept pentru cei pro construcției la care se va împărți suma totală.
Tratarea și întreținerea piscinei
În primul rând, întreținerea unei piscine este exact ca întreținerea unei mașini. Pentru a vă bucura în permanență de un mediu sănătos în piscină, cu apă limpede și cristalină, pentru voi ca adulți, cât și pentru copii, cea mai eficientă și sigură metodă de dezinfectare a apei este înlocuirea soluțiilor de dezinfectare cu clor sau brom, cu oxigenul activ, formând un mediu sănătos în piscină. În cazul în care iarba sau plantele di-mprejurul piscinei vor fi stropite cu apa tratată prin metoda oxigenului activ, acestea nu vor fi afectate ca în cazul celor cu clor sau brom. Există roboți pentru piscină care fac treaba mai ușoară, dar și alte modalități prin care se folosesc substanțe chimice care dozate corespunzător vor echilibra chimic apa, o vor curăța și dezinfecta cu mici dezavantaje pentru persoanele cu o piele mai sensibilă la acțiunea lor. Toate acestea se fac de către voi ținând cont de un program (stabilit tot de voi), și instrucțiunile de pe manualul primit la inaugurare, în care vi se explică pas cu pas despre depozitarea soluțiilor, dozajul, igienizarea, curățarea și dezinfectarea apei; veți avea parte de instruire într-un mod corect și cât mai facil în folosirea roboților dacă optați pentru, la un moment dat.
Piscine din beton
În cazul nostru s-ar mai potrivi un tip de piscină, și aceea din beton. Este de o durabilitate de peste 20 de ani, și cam tot în jurul acestui număr se învârte și prețul; se poate personaliza ca formă, dar și aplica tot felul de finisaje cu rol de decor, ca de exemplu: plăci cu mozaic vitroceramic, gresie pentru piscină, dar și folosind liner ca la piscinele metalice, numai că poate fi vopsit cu o vopsea specială, vopseaua epoxidică. O să atașez câteva poze cu modele de astfel de piscine; în caz că vă interesează mai multe detalii, voi face investigații și asupra acestora pe care vi le voi prezenta tot printr-un e-anunț din viitorul apropiat, pe care îl veți primi așa cum v-am obișnuit deja, prin e-mail.
În continuare, va trebui să semnați electronic până pe 15 aprilie, pentru a vă da consimțământul în ceea ce privește construcția piscinei în curtea blocului, pe locul menționat, iar mai apoi veți hotărî asupra modelului de piscină pe care vi-l permiteți, după bugetul de care dispuneți. Din păcate nu putem să facem o ședință în sala sindicatelor, dar putem folosi aplicația Zoom pentru a avea o întâlnire cu cei de la Piscine ieftine, să le adresați tot felul de întrebări cu privire la proiectul nostru.
Vă mulțumesc pentru atenție, cu stimă vi se adresează administratorul blocului 1, scara A, de pe strada Căii ferate nr. 10 din Cluj Napoca, Zlatan Eduard.
Sursă foto: elcorapiscine.ro
Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2021 ediția de primăvară.
Frisomat s-a înființat în 1978 în Beligia, și doar ce aniversează 25 de ani în România, o afacere de familie dintr-o combinație româno-belgiană a cărei obiectiv este de a inspira prin longevitate, profesionalism și inovație viitorii antreprenori, și să încurajeze pe cei existenți deja ce doresc să se extindă, legând parteneriate solide și unice cu aceștia datorită raportului favorabil de calitate-preț pe care îl oferă. Specializați pe proiect hală metalică cei de la Frisomat, modelul de dezvoltare al parteneriatelor începe cu o hală, ajungând la 2, 3, 4, 5, 6 sau chiar până la 22 de hale pe parteneriat, însumând în jur de zeci de mii de metri pătrați dintr-o lovitură.
Dintre aceste construcții de hale industriale, rezultă spații de folosire fel și fel, ca exemplu spații de depozitare cereale și de producție, clădiri de birouri, supermarket, ferme, hale pentru utilaje agricole, centre de echitație, spații de evenimente, locuri de joacă, chiar și hală pentru avioane ușoare. În prezentarea de mai jos puteți vedea cum arată o sală de sport marca Frisomat de la zero și până în momentul finalizării acesteia.
Sursa: Frisomat
Serviciile Frisomat constau în proiectare, livrare și ansamblare într-un timp scurt și calitate înaltă la preț competițional, deorece este o companie care își asumă responsabilitatea totală controlând tot ce intră și ce iese, tocmai pentru ca acest ciclu să funcționeze la cote maxime cu o eficiență de 100%. Piesele ce compun structurile metalice sunt proiectate 100% în fabrica proprie din Belgia. Toate operațiunile prin care trec sunt certificate și cunoscute până la cele mai mici detalii, asigurând construcțiile cu durabilitate, siguranță și calitate la un nivel superior.
Un exemplu de hangar de avioane ce mi s-a părut interesant de văzut, îl puteți urmări și dumneavoastră în videoul ce urmează.
Sursa: Frisomat
Oricare ar fi domeniul în care vrei să excelezi și zona în care vrei să te dezvolți, ei vor accepta provocarea și o vor duce la bun sfârșit cu succes. Au în prezent construite peste 40 de mii de hale industriale cei de la Frisomat în toate colțurile lumii cu ajutorul a peste 450 de montatori din cadrul celor 19 filiale din 14 țări ce se întind din Belgia până în Tanzania. Producerea propriu-zisă a structurilor metalice se face doar în Belgia și Brazilia. Filiala din România se bate pentru locul 3 și 4 ca rezultate, cu un volum de 60 de angajați și 3 sedii răsfirate astfel încât să poată acoperi o mare parte din volumul de lucrări din țară, și mai exact în Piatra Neamț, unde a și luat naștere afacerea, București și Cluj.
Sursa: Frisomat
La aniversarea celor 25 de ani de existență pe piața din România, Frisomat acoperă actual 982.000 mp construiți pe toată suprafața țării, depășind cu brio perioada critică de 10 ani, pragul care dovedește că orice afacere ce se vrea a fi una de succes, mai cu seamă o firmă de construcții care iese din câmpul muncii mult mai repede decât alte domenii, un lucru dovedit în România, o poate face folosind inovație, metode de sustenabilitate și oferind calitate superioară.
Din lipsa școlilor de meseriași din România, montatorii sunt angajați după ce trec printr-un program de instruire timp de o lună de zile, unde deprind abilitățile necesare să își optimizeze capabilitățile într-un anumit domeniu pentru care vor fi responsabili în proiectele viitoare. Fie că se ocupă de acoperiș, fie de verificarea strânsului șuruburilor, există angajați calificați să lucreze de la înălțime, calificați să lucreze pe anumite utilaje. Fiecare în parte după calitățile de care dă dovadă este plasat pe postul potrivit în urma evaluării finale, cu posibilitate de promovare în funcție de evoluția fiecăruia în decursul anilor ca angajat Frisomat.
Inovația este în ADN-ul FRISOMAT
Sursa: Frisomat
Modul în care construiește Frisomat este guvernat de sloganul ¨We shelter your business¨ ce are la bază două premise: cea funcțională unde se produce efectiv produsul dorit, și a doua este cea emoțională, unde aceștia îl personalizează după dorințele clientului. Fiecare proiect este studiat individual și niciun proiect nu se aseamănă cu celălalt. Studiile se fac pe amplasament împreună cu arhitecți din zona respectivă care știu cel mai bine specificul acesteia, ținând cont de tipul de sol, sarcină seismică ș.a.m.d., totul pentru a se construi fundația specifică studiului geotehnic, cu soluții caracteristice factorilor dominanți. Indiferent de zona geografică, aceștia vor găsi soluții de proiectare chiar și pe nisipuri mișcătoare. Nu mulți sunt aceia pe piața concurentă care le pot oferi, deoarece necesită timp un serviciu în plus pentru aceeași sumă de bani, iar timpul costă bani. Despre asta este vorba până la urmă. Vorbim despre un business aici, nu ONG; este nevoie de profit pentru a atinge succesul, iar pentru ca Frisomat să facă profit a fost nevoie pe puțin de 25.000 de metri pătrați construiți.
Sustenabilitate și Economie
La nivel mondial angajații Frisomat iau parte la întâlniri pe baza cărora se discută noile metode de sustenabilitate, raționalizarea soluțiilor aplicate și a perfecționării acestora.
Compania lucrează cu structuri din oțel galvanizat, adică oțelul este acoperit cu un strat de zinc pentru a mări rezistența la coroziune, tracțiune, greutate redusă, instalare; nu-și modifică ușor proprietățile sub acțiunea agenților fizico-chimici; pe înțelesul tuturor, indiferent de conditiile climatice, de la vânt puternic, depuneri de zăpadă până la cutremure, structura rezistă cu brio încă din fașă, de la momentul proiectării, fiind testate dinainte ca produsul să ajungă unul finit.
Acest lucru se desfășoară în centrul de studii Frisomat unde ingineri își pun cunoștințele în aplicare permanent pentru a se asigura de asta, dar și pentru a descoperi în continuare misterele de prelucrare ale oțelului îmbunătățind periodic serviciile pe care aceștia le desfășoară după cum urmează: proiectare – producere – livrare – asamblare.
Un exemplu ar fi momentul când au relocat o structură prin dezansamblare după 15 ani de la asamblarea inițială, și nu au observat nicio fisură la nivelul acesteia, chiar și șuruburile arătau fără nicio urmă de eroziune, procesul desfășurându-se fără obstacole.
Structura metalică produsă din oțel laminat la rece economisește 30% din materia primă, economisește bani privind costurile materialului, costurile manipulării acestuia și ușurează transportul la propriu prin diminuarea greutății construcțiilor. Golurile circulare existente în structura construcțiilor reprezintă avantajul Frisomat față de competitori, prin diminuarea greutății structurilor metalice, ușurând transportul și ajutând în același timp pentru o mai bună ventilație a acestora.
Schița proiectului este gândită de la început cu scopul de reutilizare a componentelor din oțel care ar fi umplut golurile, asftel încât să nu rămână resturi din structură după ansamblarea acesteia. Oțelul fiind 100% reciclabil, deșeurile sunt reduse la minimum.
În cazul producției Frisomat, 50% din energia consumată provine de la propriile panouri solare; accesează cel mai economic și cel mai ecologic mod de transportare al gabaritelor mari, și mai exact transportul maritim; fabrica din Belgia se află poziționată lângă un râu nu întâmplător, ci pentru a se încarca direct pe vas materia primă și a fi transportată în acest fel.
Prin programul FRISOCARE halele construite intră în revizie, au parte de operații de întreținere și reparații la un anumit interval de timp pentru o extindere a durabilității acestora. Dacă reparațiile sunt minore, costurile vor fi 0; în cazuri excepționale când chiar s-a întâmplat un accident și distrugerile sunt serioase, atunci inevitabil totul va avea un preț în funcție de munca și materialele incluse.
Avantajele unei hale metalice Frisomat
De ce să alegi o hală metalică ?
costul scăzut, posibilitatea de folosire sub diferite forme și asamblarea facilă, rapidă și în siguranță, poate fi modificată și extinsă acoperind toate cele necesare industriilor;
poate fi utilă temporar, permanent sau cu posibilitate de relocare;
ai parte de întreținere periodică pentru a garanta pe viață rezistență și siguranță.
pot fi personalizate cu ajutorul celor mai bune soluții luate de experții Frisomat pe măsura bugetului alocat proiectului;
construcția din oțel fiind una versatilă, suportă sarcini în clădiri de toate tipurile și dimensiunile posibile;
oferă protecție la coroziune.
Dacă v-am convins și vă interesează să achiziționați o hală metalică, puteți solicita o ofertă de preț pe site-ul companiei Frisomat.ro și veți fi contactat în cel mai scurt timp de unul dintre experții Frisomat pentru a vă lămuri cu privire la pașii ce trebuie parcurși în ceea ce privește proiectul dumneazvoastră.
Fiți îndrăzneți, visele devin realitate cu ajutorul celor de la Frisomat!
Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2021 ediția de primăvară.
Nu ai nimic de pierdut, ci numai de câștigat exact cum spune și titlul acestui articol informativ.
Nu știu cum vă descurcați voi, dar eu de când toate magazinele, compania la care lucrez, școlile, mall – urile, teatrele, cinematografele, sălile de fitness, inclusiv restaurantele s – au închis, a trebuit să găsesc alternative pentru a le înlocui cu: munca în on – line, filme online, cursuri online, cumpărături on – line, chiar și mișcarea tot on – line; o nebunie la nivel mondial care m – a făcut să găsesc liniștea și normalul în mai mult decât repetatul online. Acest ¨ online ¨poate fi scris atât legat, cât și cu cratimă, după cum vrea scriitorul, așa ca o mică paranteză mă voi juca cu asta pe tot parcursul scrierii de față.
Partea bună a lockdown – ului ( perioada în care sunt închise ispitele bănoase ) este că putem pune bani deoparte. Cum?! Păi, odată ce nu mai avem unde ieși în cele enumerate mai sus care nu erau gratis, ci chiar costisitoare dacă le frecventăm zilnic, o să fiți surprinși de suma frumușică de care o să vă bucurați la finalul lunii. Sumă cu care nu ați rămas niciodată în cont până acum. Vă spun eu de ce nu puteați să economisiți. Prin cheltuirea banilor toată lumea se simte bine. Ați auzit poate de terapia prin shopping; nimic nu se compară mâncatul în oraș cu prietenii, participarea la concerte, mersul prin cluburi, și tot așa.
Îmi pare bine să vă anunț că lockdown este cea mai eficientă metodă de a ne chibzui cu banii, de a fi pe plus, și de a rămâne așa. O să vedeți ce bine o să stați psihic, știind că lunar în cont se acumulează bani fără a face niciun compromis; să conștientizați pe ce vă iroseați banii, și de ce lucruri, hobby – uri și persoane aveți nevoie de fapt să fiți mulțumiți de viața voastră.
În România nu e cunoscut faptul că, prin cumpărarea online poți primi un anumit procent din valoarea produsului înapoi. Dar pentru asta am creat acest articol, așa că citește – l până la capăt să afli cum poți beneficia tu și toți cunoscuții tăi de acest smart mod de economisire a banilor.
Gata cu cheltuitul banilor, acum este timpul și pentru a primi înapoi pentru simplul fapt că am ales să cumpărăm brand – ul potrivit pe platforma potrivită.
Ca să n – o mai lungesc, tot ce trebuie să faci este să instalezi pe mobil Android sau iOS, dar și pe laptop are disponibilă e extensie de browser pentru Chrome, aplicația CashClub ceea ce reprezintă de fapt platforma unde o să aveți acces la peste 800 de magazine partenere atât din țară cât și din afară, de pe care o să primiți cashback la fiece cumpărătură; printre acestea se numără FashionDays, Libris, Orange, HervisFlanco, Aliexpress ș.a.m.d.; acces la un comparator de prețuri la peste 1.600.000 de produse, cu rolul de a vă ajuta să găsiți produsul la cel mai mic preț disponibil pe piață. Eu una, am instalat pe ambele dispozitive, mobil și laptop, pentru a fi sigură că nu pierd șansa de a acumula bani din cauza faptului că nu mă aflu pe dispozitivul cu aplicația instalată în momentul când vreau să plasez comanda. Nu te costă nimic să le instalezi, nu durează decât câteva minute instalarea cu autentificare cu tot, așa că nu văd de ce nu ați face – o.
Logo – ul CashClub este format dintr – o săgeată ce înglobează sub forma infinitului pe un fundal verde un coș de cumpărături și semnul dolar reprezentând cashback – ul.
Intrați aici pentru a vă înregistra în primul rând, ca mai apoi să instalați atât aplicația pe telefon, cît și extensia de browser pe laptop.
În slide -ul de mai jos găsiți pașii instalării aplicației de pe telefonul mobil.
Iar pentru a instala extensia de browser pentru Chrome, urmați pașii din slide – ul următor.
Imaginile sunt mai mult decât explicite în ceea ce privește ușurința cu care creezi un cont în numele tău și devii parte din #fărăbaniaruncați alături de milioane de utilizatori dintr – un viitor apropiat.
Mai mult, după ce contul este activat vă puteți invita prietenii să intre în horă și să câștigați 30 RON \ fiece cont înregistrat cu o plasare de comandă validă indiferent de suma acesteia, trimițându – le link – ul referrel care vă apare odată ce sunteți logați pe pagina de start a site – ului CashClub.ro. O să vedeți o bandă verde pe care scrie să vă invitați prietenii; dați click acolo, copiați link – ul și trimiteți – l pe mail, messenger sau prin orice sursă dispuneți și vă e cel mai îndemână să o faceți, la cât mai multe persoane posibil și haideți să câștigăm un venit pasiv împreună, dând știrea mai departe despre cea mai tare paltformă de pe care poți comanda on – line vreodată și să primești cashback pentru fiecare tranzacție efectuată.
Încă un lucru și cu asta închei discursul meu, cei care nu locuiesc în România nu pot descărca aplicația pe telefon, dar pot descărca extensia de browser pentru Chrome; deci vor putea primi cashback plasând comenzile de pe laptop, iar link – ul referrel cu invitația prietenilor spre înregistrare se poate trimite oriunde în lume. Așa că, la treabă! Spor la cumpărături să aveți!
Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2021, ediția de primăvară!