ReConstruim acasă

Danemarca va rămâne pentru todeauna a doua casă în clasamentul răspunsurilor la întrebarea unde ai vrea să te stabilești la un moment dat, prima rămânând în ciuda piedicilor și a vieții controversate pe care o oferă încă în 2024, România.

Un an de la mutarea din Danemarca la Cluj nu e suficient pentru a – mi da seama dacă voi rămâne aici pentru mult timp sau o să – mi iau tălpășița oriunde îmi dă șansa să mă desfășor pe plan profesional așa cum îmi propun, ca mai apoi să fiu liniștită și pe plan personal.

Deocamdată testez terenul. Am un plan pe care vreau să – l dezvolt aici. O să încerc să implementez teorii noi și să profit de cunoștințele acumulate în 13 ani de Danemarca, ca în final să le aplic pe piața românească. Teorii care vor face diferența față de ceea ce există deja aici. Acum, sper să- mi și iasă.

Proiectul ReConstruim acasă

Lansat de cei de la Vindem -ieftin.ro, proiectul ReConstruim acasă este format dintr – o comunitate de producători români, care s- au unit cu scopul de a ne susține în reconstruirea caselor bătrânești din România și nu numai, case cu istorie și povești unice, de care țara noastră este plină.

O astfel de casă voi avea și eu nevoie să reconstruiesc cu ajutorul lor. Să facem istorie și să fiu un exemplu pentru familiile tinere din zona urbană și internațională care nu au curajul să facă acest pas.

De la a trimite în univers o idee la a pune – o în aplicare stă o doză uriașă de curaj și determinare. Cineva trebuie să facă primul pas. Nu știu dacă mi se trage de la zodie sau ba, dar mie întotdeauna mi – a plăcut să fiu diferită față de restul lumii. Nu am copiat niciodată pe nimeni. Am purtat ce haine mi – au plăcut, am mâncat ceea ce am vrut, am aplicat la job – urile la care am considerat eu că sunt bună, fără să mă ajute cineva, am fost cu un pas înaintea tuturor cam în orice domeniu.

O schimbare majoră însă, nu se va vedea dacă doar eu pornesc pe drumul emigrării, inclusiv imigrării. Totul în viață, până și afacerile, constau în puterea comunității .

Dacă mișcarea asta îmi va ieși cu ajutorul lui Dumnezeu cu rolul de a mă motiva indiferent de ce piedici o să – mi apară în cale, și a celor de la Vindemieftin.ro care se vor ocupa de tot ce ține de materiale de construcții și consulatanță pe toată perioada renovării, atunci și voi puteți!

Percepția vizuală a ceea ce înseamnă acasă pentru mine

Neapărat o casă bătrânească la marginea orașului îmi doresc și eu să achiziționez cât de curând. Trebuie să fie departe de haosul orășenesc. Nu mai mult de o oră de mers cu mașina din Cluj, unde va fi domiciliul numărul unu, până la casă, aceasta reprezentând acel refugiu la care mulți visează.

Să fie cu acoperiș din stuf, să mă apere de razele soarelui torid din verile lungi care – o să mă prindă acolo; geamuri cu rame de lemn vopsite cu negru prin care să nu treacă vântul rece; uși sculptate din lemn cu motive vegetale, motiv care să se continuie pe prispa din scânduri și gărduț, până la poarta de la intrarea în curte cu structură din lemn asemănătoare cu cele din Maramureș.

Cu ogradă mare în care să încapă căruța cu cal, păsări libere de tot felul să prindă muște, să pască iarbă și să se ouă pe unde apucă; să fie poiata cu grâne plină; prispa cu gărduț din lemn spațioasă pe care să luăm masa în serile de vară și să ne bem cafeaua dimineața; iarbă verde din belșug cu ajutorul gazonului rulou, căpițe de fân ici și colo răsfirate prin grădină, o seră acoperită cu folie difuză de 150 microni de la Sere Și Solarii, cu leguminoase bio, îngrijite cu mânuțele mele; multe pisici și căței să ne păzească de pieile rele; o vacă de lapte, si mai multe de carne, hrănite în cel mai sănătos mod, pentru a ne dărui mai apoi cea mai gustoasă și bogată în nutrienți, hrană.

Cel putin un brad în fața casei, pe care să – l împodobesc iarna, și care să ne țină umbră vara, la amiază, când ne odihnim nițel după atâta treabă, treziți cum se luminează de ziuă, pe răcoare, când iarba așteaptă soarele să evapore roua de pe ea.

Așa vreau să îmi petrec vacanțele și weekend – urile, și într – un final să trăiesc permanent. Cu trudă și răbdare, voi ajunge să o fac și pe asta. Sănătate să fie, că pe asta nu ne – o garantează nimeni. Să visăm, nu ne poate opri decât mintea slobodă.

Mintea și trupul trebuie conectate în permaneță. Vor reda cele mai bune rezultate când sunt în armonie cu mediul înconjurător și tot haosul urban.

Pentru mine casa va reprezenta mintea, aerisită și ocupată cu mersul naturii, iar viața din Cluj, cu trăitul la apartament, în trafic, poluare, mult zgomot și aglomerație, va reprezenta corpul. Cele două îmbinate vor înclina balanța astfel încât să nu se piardă prea mult nicio dintr- o parte, nici din cealaltă.

Așa că, la treabă!

Fiecare simte când e momentul pentru acea schimbare.

Al meu e, acum!

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring Superblog 2024!

cu tot ce ține de materiale de construcții, având parte de consultanță până la finalizarea proiectului.