Scriu eu acum, scriu, însă viitorul nu sună bine. Vine inteligența artificială și va scrie în locul meu. Dă de pământ cu sentimentele și trage de păr experiențele unui om ca toți oamenii, cu suflet.
Ce o să se întâmple oare cu noi scriitorii? Va trebui să ne batem cu creierul unui robot plin cu toate informațiile din toate domeniile.
Nu ai cum să concurezi cu așa ceva indiferent de cât de mult o negăm la momentul actual. Ea există, și e în proces de dezvolatare. Dacă reușesc să ne fure și emoțiile noastre, trăirile, amintirile, tresăririle, reacțiile, nervozitatea, frustrările, dragostea atunci eu îmi pun stiloul pe birou, închid clapeta laptopului, sting lumina și așa va și rămâne.
Nu vreau să fac parte din scriitorii care se folosesc de AI pentru a șterne niște rânduri reci ca gheața și clare ca ceața. Vreau să îmi scriu gândurile zilei după percepția pe care mi-am creat-o în momentul acela, ca peste ani să văd o evoluție a mea ca scriitor.
Dar care viitor?
Nu o să mai comandăm cărți de la Editura NICULESCU, nu o să mai cumpărăm cărți fizice din librării, o să zburăm după fluturi acultând audiobook, precum ‘Vânătorii de zmei’, și o să citim e-book – uri scrise de AI.
Timpul de scriere și documentare a unui autor real, uman, cu suflet bun, rău, trist sau fericit, este imens față de ceea ce AI poate scoate în câteva secunde. O carte bună se scrie în 4 – 5 ani, carte la care nu participă doar autorul, ci și oameni din jurul său, oameni de știință care trebuie să îi explice cum se pornește o rachetă, muzeografi care să împărtășească istoria locurilor și clădirilor, și multe altele, mixate cu experiențe din viața reală prin care trecem cu toții.
Vor fi afectate toate domeniile în care noi oamenii activăm în momentul acesta. Deja ne ‘ajută’, cine folosește, eu nu, în corectarea și redactarea articolelor, pentru a fi ‘perfect’ totul. Sunt de acord să tindem spre perfecțiune, dar ea există pentru a ne motiva să o atingem, nu să fim perfecți.
La cât de supărată sunt eu astăzi pe AI, atât de bune prietene o să devenim odată ce o să fiu nevoită să o folosesc în viitor pentru a ține pasul cu trend – ul.
Locurile de muncă sunt în permanentă schimbare, universitățile rămân în urmă cu updatarea cursurilor, online – ul ne ia cu asalt și afacerile vor merge de la distanță.
Măsurarea spațiului și a timpului se vor întâmpla în alte condiții, respectând cu totul și cu totul alte norme; vor funcționa în ritmul algoritmilo cu strategii bine puse la punct cu actualitatea.
O fi bine sau rău, noi ne vom adapta. Eu cred în schimbări și încurajez învățatul fără întrerupere. Toată viața trebuie să învățăm dacă vrem să evoluăm. Se vorbește mult de ieșitul din zona de confort.
Zona de confort e periculoasă.
Inteligența artificială versus inteligenșa umană ies la război.
La luptă!
Acest articol reprezintă proba cu numărul 2 din cadrul competiției Superblog 2024, ediția de toamnă!
Vin de-o poveste de Andreea Zlatan Vin, Și iarăși vin. Vin când sufăr, Vin în pahar, Vin pentru doruri, Vin și dispar. Vin de pe podgorii, Vin acasă. Vin și pleacă, Apoi vin iar, la masă. Vinul e dulce, Vinul se duce, Vinul e amar, Vin ș-apoi dispar. Vin demi-sec, Vin ș-apoi plec. Vin într-o vară, Vin să mă doară. Vin de-o poveste, Vin să îți spun, Vin împroșcat, ș-apoi Vin imprimat. Vin de scandal, sau Vinul calmant. Vin spre uitare Vin în avid. Vin toți, vin Vin să te vadă, Vin să te scuipe, Vin să te pupe, sau Vin să te strângă. Vin pentru mamă, Vin pentru tată. Vin în cunoaștere, și Vin de dor. Vin să te-atingă , Vin ca să uite, Vin să răzbune, sau Vin să împace. Vin ca o dâră, de Vin de cultură. Vin din struguri, Vin în beciuri Vin în pahare, Vinuri pe mese, Vin de-o poveste.
Vinul e motiv de întâlnire și are atâtea înțelesuri în limba română.
Descătușează pe cel ce vine și înnobilează pe cel ce pleacă.
E un romantic
Vinul turnat în pahar e ca cheia care deachide lacătul. În timp ce umple paharul, mintea își pregătește discursul a ceea va urma să fie dezbătut. Dă frâu imaginației și eliberează emoții provocate de creșterea nivelului de endorfine, hormonii fericirii. Pulsează sângele ca un cal de curse însetat de victorie, de validare.
E misterios
Cadrul în care se desfășoară acțiunea influiențează tonul subiectului ales. Lumini de veghe și umbre pâlpâind se reflectă în ochii celor implicați. Vinul servit în cantitatea potrivită completează cu nutrienți, vitamine și minerale carențele divinului corp. Fără să știi dau ocol în tot corpul și se așază unde simt că sunt folositori. Un pic aici, un pic acolo, impuls după impuls tresaltă simțiri din adâncuri, nerostite, platonice și irealiste. Tu doar tresari la fiecare impuls ce – ți stârnește senzații plăcute în tot corpul.
Șiret și ingenios
Te zăpăcește. Prinzi puteri supraomenesti. Sentimentele – ți sunt răstălmăcite. Ies pe gură ca aburii din oala cu presiune care încețoșează vederea și mintea, și inima, ies cuvinte încâlcite în ritm cu vibrația crescândă a muzicii difuze de pe fundal, într – un dans al emoțiilor sus și jos, de jur împrejur, atrăgând după el suflete închipuite.
Există vinul perfect?
Ca să întrunească la cel mai înalt nivel toate așteptările consumatorului, așa cum gustul unuia nu se potrivește cu al altuia, așa și perfecțiunea devine pur subiectivă când vine vorba de alegerea făcută în materie de vin.
Toată lumea caută vinul cu grad absolut și desăvârșit. Dar de ce sunt atâtea soiuri și culori, îmbinând fel și fel de fructe și flori? Pentru o aromă unică?! Pentru a mări numărul consumatorilor de vin?! Pentru a mulțumi până și pe cei mai cârcotași, cum sunt eu de altfel?!
Nu sunt eu mare cunscătoare în ale vinului, dar am gustat la un eveniment unul fabricat de cei de la Beciul Domnesc. Mi-a plăcut atât de mult gustul că am început să mă interesez pe la chelneri de el. Cum nu am fost atentă la sticla din care mi -a turnat în pahar, mi – am zis, ce conține acest vin din paharul meu de e atât de aromat și dulce așa cum nu am mai întâlnit până atunci?!
Am aflat, și vă zic și vouă.
Își are podgoriile în partea Moldovei de unde provin și eu, și anume Cotești, Huși, Odobești și Panciu. A scos nu știu câte sortimente de vin: alb, roșu, rose, fetească albă, pinot noir, tămâioasă românească, muscat Ottonel, busuioacă de Bohotin, dulce, demidulce, demisec, toate soiurile și toate combinațiile.
Iar cel care mi – a aprins toate beculețele a fost Tămâioasa Românească dulce – Sigillum Moldaviae, din podgoria Huși, medaliat cu aur și argint, perfectă pentru desert și momente de relaxare.
Sursa: beciuldomnesc.ro
Un brand lansat de curând acest Sigillum Moldaviae. Sincer nu prea știu cum se pronunță exact. Limba mi se împleticește în gură dinainte să – l beau.
Însă, știu ce gust are.
Vinul meu preferat însă, este vinul făcut de tatăl meu. Vin din struguri culeși odată împreună, pe când eram copil. De culoare roșu spre negru, cum e cheagul de sânge, petele opuneau rezistență în fața oricărui detergent și nici că voiau să se îndepărteze când se întâmpla să se verse pe fața de masă și apoi pe covor.
Copil fiind, beam must toamna și vin fiert iarna. În cantități mici desigur cât să dorm bine și să nu mă trezesc cu dureri de cap.
Aceste două gusturi eu nu le regăsesc în vinurile îmbuteliate. Fie ele vechi și de 10 – 20 de ani. Nimic nu aduce cu vinul de țară făcut numai din struguri, și mai ales, cules cu mânuțele mele.
”Culesul la vie” era singura activitate de copil crescut la țară pe care eu am facut – o cât timp am locuit la sat. Mă duceam pentru că voiam asta. Nu eram presată de timp, sau șef. Pentru mine reprezenta timp petrecut împreună cu familia și toate neamurile. Nu mai zic starea de bucurie pe care culesul la vie ne-o dădea. Ne unea practic această activitate și ne lăsam duși de povești și glume de dimineață până seara, fără să simțim oboseala.
Tata avea câteva rânduri de vie cu struguri albi de ”nohan”, câteva cu struguri albi numiți popular ”codercă”, iar restul era predominant alcătuită din două tipuri de struguri negri ”tirează” și ”țâfon”. Ghilimelele de rigoare vin odată cu pronunția populară și regională a acestor soiuri.
Abia acum căutând pe ” goagăl ” mi-am dat seama că aceste soiuri nu există și că sunt niște regionalisme știute doar de ei și zona în care locuiau.
Un sac de struguri ”nohan” albi ajungea în pod la deshidratat pe ziare. Începeam să mâncăm din ei prin decembrie – ianuarie. Sub formă de stafide, unii păstrându – și forma inițială, dar mai ofiliți cei drept, erau la fel de aromați și dulci ca atunci când i – am cules.
Restul strugurilor ajungeau în butoaie de lemn după ce erau trași la ”bingo” ( zdrobitorul ) și lăsați la fermentat în jur de o săptămână, până să fie ”trași” cu furtunul în butoaie. Între timp eu mă serveam cu câte un pahar de must direct din cadă (un butoi cu pereți înalți fără capac) în fiecare zi. E ceva ce se întâmpla o dată pe an pentru o perioadă scurtă de timp. Fermentarea se făcea mult prea repede să apuc să mă satur de gustul dulce și bun al mustului. Așa că profitam din plic de acest suc natural.
Pentru că au trecut peste 20 de ani de când am trăit aceste momente, ciocnesc un pahar de Fetească albă de Huși – Sigillum Moldaviae în cinstea celor care au muncit câmpul, cu mâinile crăpate și uscate de vânt și soare.
– Noroc, celor care fac asta în continuare, bătrâni și tineri, cot la cot!
– Noroc, în cinstea celor care nu mai sunt printre noi și cărora astăzi le aprind o lumânare pentru a ajunge acest gând la ei, acolo sus unde își odihnesc sufletele!
– Noroc, în cinstea voastră cititorii mei, care mă motivați să scriu rânduri despre ceea ce mă încojoară! Mulțumesc că mă citiți și mă susțineți! Involuntar sunteți motorul cu cheia la mine.
– Noroc, Superblog! Imboldul de care aveam nevoie să mă apuc de scris.
– Noroc, juriule! Confirmarea ta mă ține pe linia de plutire și am convingerea că într – o zi o să primesc râvnitele 100 de puncte, care de multe ori s – au arătat ca fiind foarte aproape.
O să închei povestea vinului, cu un haiku legat tot de vin, cum altfel.
Discurs Cu vin alb cinstesc Pe tot neamul românesc, În Beciul Domnesc!
Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2024 ediția de primăvară!
Ce este mai important să știți cu toții înainte de a lua lua pixul în mână, de a pune mâna pe-o carte sau a deschide gura? O română scrisă, citită și vorbită corect, nu-i așa?
Ce ne reprezintă în fața celorlalți? O cultură vastă asupra limbii române în primul și-n primul rând. După aceea avem timp să le învățăm pe toate, dar să și educăm la rândul nostru. Fără ea nu ne putem exprima creativitatea, personalitatea, gândurile, și nici emoțiile. Nu putem trece la pasul următor, dacă ne împiedicăm de origini.
O definiție și o explicație mai atractivă ar fi: Cel mai lung sărut franțuzesc care trebuie să existe vreodată este între limba ta și limba română; deteriorând romantismul în repetate rânduri prin greșelile gramaticale scrise și grăite, bâlbâielile sau mai știu eu de ce nevorbiți, penițe strâmbe, pixuri cu pastă uscată sau file decolorate.
Îndreptarul povestitorului
Atâtea obstacole de sărit până a trece pragul primei librării. Librăria pentru copii. Începem cu pași mici spre realizări mari.
Până la cărțile pentru copii, dragi părinți, asigurați-vă că țineți piept sărutului etern; faceți înainte exerciții de respirație, de dicție și oftalmologice; reglați-vă vorbirea jucându-vă cu vocea înaltă și joasă, rapidă și lentă până ajungeți la tipul de voce potrivit tuturor ascultătorilor.
Poveștile în general au nevoie de un povestitor profesionist, mai cu seamă poveștile pentru copii; să se transpună în pielea personajelor, și rele și bune, și parcă venite din altă lume; să înțeleagă ce citește pentru a fi gata să raspundă la întrebările ce vor avea să-l întrerupă, și să treacă măcar o dată prin DOOM-ul nostru cel de toate zielele.
DOOM – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române ar trebui să fie prima carte din biblioteca proprie, fără exagerare; prima carte în librăriile online și nu numai; este folositor și celor mari și celor mici, și asigură o bază de la care să porniți cu dreptul în vorbirea CORECTĂ a limbii române, ca mai apoi să fie de folos la scriere.
DOOM2 este ediția reînnoită a primului dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM1) din 1982.
Conține: 872 pagini și 62 000 de cuvinte
Ortografic – normele scrierii limbii române
Ortoepic – normele pronunției corecte a cuvintelor
Morfologic – normele formării cuvintelor
Deslușește mistere, răspunde celor mai banale întrebări, atrage curiozități de origini ortografice, ortoepice și morfologice și face față cu brio tuturor enigmelor plasate la nivel gimnazial, liceal, universitar, editorial, profesoral și profesional pe domenii ca presă scrisă și autovizuală, traducere și lista poate continua.
Absolut necesar, DOOM-ul este ca o a doua biblie. Nu este ocarte ilustrată cu care să-i atrageți mai ușor pe cei mici în a o răsfoi, ci mai degrabă căutați subiecte folosind normele acestuia, prin joacă și exerciții regulate, astfel vă dezvoltați reciproc limba română. Reprezentând un beneficiu adus copiilor pentru atunci când vor fi mari; vor ști să pună punctul pe i atunci când trebuie, și cratima în despărțirile corespunzătoare; vor folosi semnul exclamării și virgula în intonație, respectând pauzele între cuvinte, cât și pe cei cărora li se adresează; înțelegând metaforele și cuvintele de legătură vor avea abilitatea de a desluși ce avea să spună interlocutorul și șansa de a găsi răspunsurile potrivite.
Încrederea în sine se construiește prin cunoaștere. O lectură la alegere pe zi, la orice vârstă este o lecție de viață, timp de caliate, cultură generală sau un vocabular îmbogățit; un subiect de dispută sau discuție cu copiii sau cu persoanele dragi și noi din viața voastră; coase răni deschise și le dă uitării, și leagă prietenii cu aspirații comune.
Nimic nu-i de pierdut.
Nici timp.
Nici oameni.
O poveste scrisă cu drag pentru voi,
de Librarul cu papion!
Acest articol a fost înregistrat în cadrul competiției Superblog 2021 ediția de primăvară.
Andreea Simona Zlatan 