Videoul de mai sus relatează de prin 2019 de când s-a înființat platforma negociat.ro, că poți cumpăra un produs ca atare fără nicio problemă, sau mai mult de 10 pentru a beneficia de negocierea prețului final; în plus este disponibilă și pentru cei care vor să își crească vânzările produselor proprii, aceștia neavând nevoie de un site, ci de 4-5 poze calitative și o descriere pe măsură cu care să își urce produsul sau produsele pe acest marketplace online. Super tare, nu-i așa?!
Nu eram adepta shoppingului online, însă cu pandemia a trebuit să o fac și pe asta. Problema mea cea mai mare este că pentru fiece tip de încălțăminte port un număr diferit; având un număr măricel la picior trebuie să cumpăr acea încălțăminte care face piciorul mic, să nu mă trezesc că arăt ca rața încălțată; dacă iau o pereche de pantofi sport de exemplu de la o firmă anumit, numărul pantofului nu va coincide cu unul de la alt brand. Deci nu pot compara cu nimic din ce am acasă, mai ales dacă este vorba despre un model nou. Prin probare mă ghidam întotdeauna.
Dar iată-mă după 3 luni de pandemie, de magazine, restaurante, cinematografe și săli de fitness închise cumpărând în jur de 80 % online, și 20 % offline, ceea ce reprezintă mâncarea; cum toată ziua îmi iau dimensiunile, ba la picior, ba la talie, chiar și la cap pentru a mă asigura că nu mă trezesc cu ditamai pălărioiul sau mormanul de haine de returnat.
Îmi place și shoppingul online acum, dacă nu trebuie să îmi achiziționez nimic pentru a acoperi într-un fel sau altul laba piciorului. Altfel sunt chiar mulțumită de alegerile mele. Așa am descoperit și minunăția asta de marketplace pentru ¨negociatori¨ și vreau să vă vorbesc de câteva produse pe care nu le mai găsiți și în altă parte în România.
Pe lângă că găsești o gamă foarte mare de produse de la PC, accesorii și programe la articole pentru copii, casă, fashion, electrocasnice, cărți, sport, cosmetice, auto, moto sau categoria prăvălie dom’le, în care se găsesc alimente, produse de igienă, băuturi sau tutun, până și pamperși.
Eu eram în căutarea unui rucsac spațios, în care să încapă caserola cu mâncarea bebelușului, biberonul cu lapte, fructele, tableta, scutecele absorbante, șervețele umede, un schimb de haine în caz de urgență, telefonul meu și sticla cu apă; pe lângă cele zilnice mai adaug uneori o păturică dacă mergem la iarbă verde, umbrela dacă e zi înnorată sau pisica dacă vrea și ea afară; plus, să se potrivească și pentru mersul la serviciu; să fie elegant și sport în același timp, dintr-un material rezistent (cred și eu la câte trebuie să care săracul), și să fie negru pentru a se potrivi cu orice culoare mă îmbrac.
Spun eram în căutare, pentru că acum l-am găsit, mă folosesc de el, și este exact cum mi-am imaginat. Se ¨ascundea¨ la categoria modă fashion printre brățări, căciuli, pantaloni și pijamale, cu detaliile potrivite la vedere, punct ochit, punct lovit: un rucsac ghiozdan damă, elegant, din piele eco, culoare neagră. Dacă nu îl găseam acolo, era printre genți la subcategoria cu același nume și tot nu scăpa de mine. Voila!
Aflat la un preț mai mult decât satisfăcător, nu era nevoie să îmi cumpăr 10 bucăți pentru a beneficia de o negociere. 1. Pentru că nu erau decât 6 articole pe stoc; 2. Nu am nevoie de atâtea rucsacuri în garderobă; 3. Nu sunt un bun negociator, ci un client pretențios.
Doamne ferește să mă trimiți la vreun târg unde de regulă se practică negociatul, că te trezești cu mine și fără bani, și fără produse. Nu sunt un bun negociator. Eu sunt clientul ideal. Dau cât cere negustorul pentru că am încredere în el și pentru că îmi e rușine să cer mai puțin decât prețul inițial, mai ales în cazul în care nu știu prețul real al produsului ca nou. Toată lumea e fericită la final. Eu cu produsul, el cu banii. Win-win ar trebui, dar de fapt e un win-wind. Bani aruncați pe fereastră uneori. Dar ca să aevit astfel de evenimente, nu particip la astfel de târguri fără un negociatoir la braț (iubitul meu) care te convinge să îi dai și chiloții de pe tine (alt exemplu nu am găsit) pe cea mai geroasă iarnă. Mda… unii sunt făcuți pentru asta. Eu, nu.
Așadar, după ce am adăugat în coș rucsacul, am trecut la cărți, birotică și cadouri; la prima vedere, nu să cumpăr ceva anume, ci să fur câteva idei de cadouri.
Dacă mă urmăriți, știți că de curând am început o serie nouă cu idei de cadouri pentru toate categoriile de vârstă, idei inspiraționale pe care le caut și eu la rândul meu pentru a le da o nouă înfățisarefolosind mici artificii, prin reviste, magazine (dacă sunt deschise), site-uri ș.a.m.d.
La a doua vedere, lucrurile s-au mai schimbat. Ce mi-a făcut cu ochiul la subcategoria cadouri, nu este doar un produs sau două, ba chiar mai multe produse interesante, care pot fi personalizate cu text sau poză proprie. Iată două produse de genul pe care le-am adăugat în coș fără să clipesc. Un portret după poza dorită, și o brichetă cu text.
Potrivite pentru bărbați și femei, împușc doi iepuri deodată. Doar la text și poză trebuie să umblu puțin și gata cadourile. De efect, unice, frumoase și de calitate.
Exact cum spune și titlul, negustor sau precupeț, client sau negociator, cu oricare te identifici ai șanse să faci cumpărături\vânzări online cu succes. Dacă am ajutat cu acest articol ¨informativo – shoppingino¨ măcar pe unul dintre voi, eu mă simt mulțumită; și fiți pe fază! Nu-l ratați pe următorul cat=re vine la pachet cu alte subiecte inspiraționale și impresii pe gustul tuturor, zic eu.
Sursă poze: negociat.ro
Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2021 ediția de primăvară.