Când spun călătorii low cost mă refer la zboruri și cazări ieftine, cumpărate separat și nu într-un pachet de călătorie. Nu îmi place ca vacanța mea să fie programată de cineva, simțindu-mă mult mai implicată și utilă dacă aleg eu de la zero unde voi dormi și cu ce companie voi zbura, dacă prefer mic dejun sau să am priveliștea la mare. În felul acesta amplific energia pozitivă cu care mă încarc de obicei în vacanțe, intru deja in atmosfera aceea de euforie și mă simt mult mai pregătită când cunosc până la cel mai mic detaliu traseul pe care îl am de urmat: cum ajung de la aeroport la hotel în cel mai ieftin mod, apelând la transportul în comun, iar la taxi doar dacă ajung undeva pe la miezul nopții și nu mai am nicio variantă; odată ajunsă la hotel, mă informez întrebând la recepție despre programul mersului autobuzului din stația cea mai apropiată de hotel, despre parola internetului, ca mai apoi în camera după baia relaxantă, să încep să fac lista atracțiilor turistice din orașul respectiv în funcție de distanța pe care o am de parcurs, dar și de programul de deschidere al acestora, astfel încât să nu sar peste niciuna, iar totul să aibă o logică într-un final.
Însă până la aterizare, hotel și mic dejun, planificarea începe de acasă, pe canapea mai exact, în fața calculatorului, pe desktop având deschisă pagina site-ului acela care conține toate zborurile din lume, pentru că da, mai întâi cumpăr biletele de avion dus-întors, știind astfel despre ce perioadă este vorba și câte nopți și zile voi avea la dispoziție pentru explorarea orașului/zonei cu pricina până la cel mai mic detaliu. Ca perioadă aleg să nu călătoresc în lunile de vacantă din țara în care mă aflu la momentul respectiv, deoarece prețurile sunt duble față de celelalte luni ale anului, și prefer să vizitez două destinții în schimbul uneia, ceea ce cred că este o mișcare inteligentă. De exemplu, eu locuind în Danemarca, niciodata nu o să aleg zboruri în luna februarie din cauza vacanței de iarnă, în preajma Paștelui, în luna iulie din cauza vacanței de vară, în luna octombrie din cauza vacanței de toamnă si în luna decembrie, fiind bineînțeles, vacanța de Crăciun. Făcând un calcul, îmi ies 7 luni ale anului în care îmi pot programa cele 6 saptămâni de vacanță, călătorind practic aproape în fiecare lună câte o săptămână într-o singură destinație, sau să aleg să stau mai puțin de o săptămână, pentru că și 4 nopți e suficient în unele cazuri, și astfel să măresc numărul de destinații în anul respectiv. Și ca să nu mă laud fără dovezi, o să inserez câteva poze din vacanțele personale cele mai recente. De la stânga la dreapta într-o ordine aleatorie destinațiile sunt:
Palestina, Betleem Italia, Roma Germania, Frankfurt Israel, Masada Israel, Tel Aviv Macedonia, Matka Polonia, Varșovia
În fine, sper că ați înțeles ideea cât de cât. Despre ce mai vreau să vorbesc însă, este și despre dezavantajul bagajelor. Pentru că da, reprezintă o problemă în cazul în care nu ești atent la cumpararea biletului, și aici mă refer strict la dimensiunile bagajului de mână. În atâția ani de călătorit, am asistat la multe momente neplăcute din cauza neatenției călătorilor, care se trezeau în fața porții de îmbarcare cu bagajul de mână ridicat din cauza mărimilor necorespunzătoare din cadrul companiei respective. Nu este plăcut nici de partea angajaților să îi pună într-o astfel de situație stânjenitoare, și nici de partea opusă nu e plăcut, mai ales că aceștia sunt buni de plată pentru neatenție și plini de nervi în același timp, pentru că, să fim seriosi, nu e plăcut să ai un astfel de start într-o vacanță cu rolul de a te detensiona de grijile zilnice, nu de a le acumula.
Mie nu mi s-a întâmplat niciodată în atâția ani de zile de călătorit, și nici nu se va întâmpla, pentru că sunt atentă întotdeauna la dimensiunile impuse în momentul cumpărării biletului. Fiecare bilet în funcție de preț oferă anumite servicii în plus sau în minus, pentru că altfel nu s-ar mai fi explicat diferența de preț, nu?! Zburând cu o companie low cost nici prea mari pretenții nu poți să ai. Ce să îți ofere mai mult decât un zbor plăcut și lipsit de turbulențe, pentru prețul plătit?! Pentru mine una e mai mult decât sufiecient să îmi ofere siguranță și punctualitate, de la decolare până la aterizare.
Pentru cei care sunt noi în ceea ce privește călătoritul, există trei companii mari low cost cu care eu călătoresc cel mai frecvent: Wizz Air, Blue Air și Ryanair. Pentru a vă informa în legătură cu celebrele bagaje de mână Wizz Air sau „terifiantele” bagaje de mână Ryanair dați click pe oricare link sunteți interesați și aflați exact dimensiunile pentru a evita pe viitor neplăcerile sau mai rău, consecințele aplicate fără nicio ezitare sau avertisment din partea angajaților companiilor aeriene.
Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2019.
Un gând despre „Agendă: Programarea călătoriei low cost”