Lauda de sine nu miroase-a bine! Dar când te laudă alÈ›ii, ce expresie se foloseÈ™te?! Aaaaa….complimentele se acceptă întotdeauna, numai să È™tii să le primeÈ™ti. Păi, atunci o să vă etalez câteva primite în ultima perioadă, complimente bazate pe o rutină a mea de îngrijire, aplicată evolutiv, cu răbdare, fiind parte din normalul stilului meu de viață de mai bine de 15 ani.
Născută sub semnul evoluției, la cei 33 de ani ai mei am ajuns să mă simt mai bine decât la 20. Dar nu par de 33, să știți. Și nu că mă laud, dar asta îmi spun oameni pe care abia îi întâlnesc, oameni pe care nu i-am mai văzut de ani, dar și oameni cu care îmi petrec timpul liber și interacționez mai des. Acești ¨oameni¨ sunt diferiți între ei, dar și față de mine; ca ocupații, vârstă, hobbyuri, stil de viață, alimentar și cultural, dar coincidență sau ba, laudele cel mai des întâlnite sunt legate de aspectul tânăr și neschimbat pe care îl am, și răspunsul la întrebarea imediat următoarere, cum reușesc să mă mențin, este, printr-un stil de viață echilibrat, atât fizic, cât și mental!
Sport. Food. Skincare – sunt elementele de bază ale stilului meu de viață. Sunt programate în cap ca fiind normalul acestui trup, È™i nu mă abat de la ele niciodată. Nu există nu am timp, pentru că motivul pentru care m-am trezit azi, este să le pun în aplicare. Abia apoi, vine ca o completare, programul zilei din agendă. Acestora le pot schimba prioritatea în funcÈ›ie de starea pe care mi-o dă fiecare. Stabilesc ce mă face fericită mai întâi, ca mai apoi să le fac È™i pe cele necesare È™i importante totodată.
Sport
De când sălile de fitness s-au închis am găsit o altă alternativă de a face sport, acasă. Am căutat pe internet filmulețe cu exerciții pentru grupele de mușchi pe care vreau să le tonifiez; am încercat și am ales programul potrivit care mă face să arăt și să mă simt bine. Atunci cand mă gândesc la momentul zilei în care trebuie să le execut, să nu fie o povară pentru minte, și nici pentru trup. Aleg exercițiile ce le pot duce până la capăt, fără trișări, pentru ca la final să am acel sentiment de împlinire și de reușită, și energie, înlocuind oboseala sau plictiseala cu chef de viață și voie bună. Regula numărul 1 : indiferent de momentul zilei, exercițiile trebuie executate fără motive inutile, zilnic. Iar regula numărul 2: beau minim 2 litri de apă zi.

Food
Dacă îmi dați voie să introduc apa în această categorie, înaine de toate alimentele sănătoase, sport sau skincare, apa este primordială. Beau atât ziua, cât și noaptea, ajungând la o medie de 3-4 litri pe zi-noapte. Am sticle cu apă prin toate colțurile casei, să îmi fie la îndemână și să îmi reamintească că trebuie să beau apă când nu simt neaparat nevoia să fac asta. Nu trebuie să bem apă doar când ne este sete, pentru că ajungem să bem un pahar, maxim două pahare de apă pe zi, ceea ce duce la deshidratare, riduri, retenții de apă, constiparea și lista cu daunele poate continua în dezavantajul vostru. La fiecare porție de cafea sau ceai se adaugă două pahare extra de apă, pentru a subtitui deshidratarea extra produsă prin consumarea acestora. Am trei mese principale pe zi, în ordinea următoare: mic dejun, cină, prânz. Am înlocuit cina cu pranzul, deoarece seara întordeauna mânânc mai light, însemnând salate, sau porții de carbohidrați lângă o salată, eliminând carnea pentru cină.

Skincare
Din nou apa are un rol foarte important pentru felul în care pielea mea este lipsită de riduri pronunÈ›ate, sau vergeturi de la sarcină. Și pe lângă apă, un aport ridicat o au nelipsitele produse de îngrijire pe care nu trebuie să le ignorăm încă de pe la vârsta de 20 de ani. ÃŽncă de pe atunci folosesc creme specifice tipului de ten, pe care am ajuns să le schimb în funcÈ›ie de schimbările ce au loc în corpul meu. Dacă acum 10 ani mă luptam cu acneea juvenilă È™i foloseam o gamă distinctă pentru a combate în acelaÈ™i timp È™i apariÈ›ia ridurilor, ca mai apoi să o schimb în funcÈ›ie de necesitățile tenului din momentul respectiv; Ce folosesc astăzi însă, este gama completă, ce hidtratează intens pielea (obligatorie în rutina mea ca È™i băutul apei), nou lansată de Farmec în colaborare cu cei de la Gerovital – Doctor în frumuseÈ›e, intitulată Gerovital H3 Evolution Perfect Look.

Gama se adresează tuturor tipurile de ten; fiind o formulă light, compusă din Acid Hialuronic 4D È™i Ulei natural din Trandafir Sălbatic ( imginati-vă ce miros…hm…), È™i bogată în nutrienÈ›ii necesari pielii pentru a fi mai elastică, mai hidratată, fermă È™i confortabilă, este ideală pentru orice vârstă ce depășeÈ™te prefixul 20. Eu, personal dacă aÈ™ mai avea 20 de ani, aÈ™ începe să folosesc produse uÈ™oare care să nu îmi încarce faÈ›a, de exemplu cu o apă micelară pentru o curățare blândă a tenului fraged care nu necesită prea multe produse de make-up , o cremă fermitate contur ochi pe care o poÈ›i aplica È™i deasupra buzelor, mai bine să previi decât să tratezi È™i o cremă hidratantă pentru corp pentru a estompa ritmul îmbătrânirii pielii È™i a-l menÈ›ine tânăr; cu restul produselor din gama pe care eu acum o folosesc în întregime fără dar È™i poate, aÈ™ continua după vârsta de 30 de ani, care te obligă să treci la nivelul următor, evoluând odată cu

https://www.farmec.ro/cautare.html?q=ap%C4%83+micelar%C4%83+bifazic%C4%83 
https://www.farmec.ro/produse/ten/crema-fermitate-contur-ochi-1111.html 
https://www.farmec.ro/produse/corp/crema-hidratanta-fermitate-corp-1114.html
Conexiunile dintre aceste elemente au format pașii pe care i-am urmat cu strictețe ani la rând pentru a ajunge să mă laud cu cea mai bună versiune a mea. Sper să vă motiveze stilul meu de viață și să vă inspire în alegerile pe care le faceți, fie în materie de produse de îngijire, fie să faceți ceea ce vă place și vă aduce împlinire sufletească, pentru că puterea se află în interiorul vostru, trebuie doar să o materializați în aură proprie cu rolul de a emana energie pozitivă în Univers.
Cu drag, pentru Spring Superblog 2021.