Sărbătorile pascale la pătrat

Greu de imaginat, dar românii, și nu numai, care muncesc sau sunt stabiliți în străinătate, petrec sărbătorile pascale de două ori, la o diferență de câteva zile, săptămâni sau chiar o lună, după cum le indică calendarul catolic, inclusiv cel ortodox, în anul respectiv.

O situație ciudată și pentru ei la început, transformată într-un stil de viață mai apoi, după acomodare și integrare în sistemul statului în care au ales să se stabileascaă sau să lucreze.

Din proprie experiență, pot spune că mă număr printre norocoși; după 13 ani de Danemarca nu am avut niciun Paște de care să mă plâng.

Iată experiența mea!

Paștele catolic

Aproximativ 80% din populația din Danemarca este de religie luterană, iar Paștele îl petrec întotdeauna odată cu catolicii. De aici și denumirea subtitlului de mai sus.

Ritualul este unul simplu. Merg la biserică în prima zi de Paște, apoi își vizitează membrii familiei pe care i – au mai văzut de la Crăciun, și primesc vizite în funcție de planurile stabilite între ei, cu mult timp înainte.

Masa de Paște împreună cu colegii de muncă la restaurant oferită de compania angajatoare era modul nostru de a sărbători Paștele catolic. Întotdeauna cea mai așteptată perioadă de către toată lumea indiferent din ce țară proveneam, deoarece zilele libere erau multe adunate la un loc, răsfirate pe ici, pe colo în calendarul muncitoresc.

Petrecerea era ca un magnet de la care nu lipseam cu toții. Șansa noastră de a ne afișa în hainele bune într-un astfel de context; să gustăm din preparatele lor specifice de Paște; să descoperim modul lor de a sărbători și să relaționăm cu colegi de pe alte departamente cu care nu prea aveam contact când suntem la muncă.

La danezi, genul acesta de petreceri încep tot timpul cu un discurs al directorului referitor la statistici, după care toată lumea cântă la unison o ‘colindă’ legată de Învierea Lui Iisus pregătită de organizatori dinainte să ajungem la local. Pe masă ne aștepta programul serii, stabilit în amănunt la ce oră și ordinea activităților din acea seară, inclusiv o foaie A4 pe care erau versurile cântecului și la care participam cu emoții mimând sau falsând, la volum minim, să nu distorsionez în niciun fel linia melodică cu anumite cuvinte pe care le pronunțam diferit.

Era amuzant anyway, îmi detensionam mușchii faciali de la atâtea zâmbete forțate cu rol salutativ față de ceilalți plasați la alte mese și cu care am reușit să schimb două, trei vorbe pe parcusrul unui an. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, erau situații în care nu mai vorbisem de anul trecut cu unii dintre colegi / colege, oportunitatea fiind tot în cadrul petrecerii de Paște unde poate am fost așezați la aceeași masă sau cel puțin prin apropiere unii față de alții.

Primeam mail cu programul serii în care găseai adresa locației, transport dacă era cazul, și toate celelalte informații care ne ghidau cu ușurință în legătură cu desfășurarea serii.

‘Skål!’, în traducere ‘Noroc!’, dădea tonul petrecerii după ce introducerea a fost făcută și primul fel a fost servit. Muzica live ne ridica de la mese vrei nu vrei, preferată în rândul danezilor pentru dezlănțuiri dansante.

După câteva pahare, se revărsau pe gură numai complimente, iar gesturile fine înfiripau trăiri, și noi idile se creau; înșelătoare de cele mai multe ori, mai ales când limita admisă, dacă există așa ceva, în ale flirtului s – a depășit demult.

Trebuie să treci prin câteva experiențe ca să te înveți cu stilul lor de a petrece, dar în mare, concluzia e că am avut parte de cele mai frumoase și impresionante momente alături de ei, și mă bucur că am avut privilegiul de a lucra împreună cu danezi. Doar așa m – am putut integra și începe să gândesc în limba daneză, ca mai apoi să o și vorbesc.

Paștele ortodox

De Paștele nostru, cum îi numim noi cei plecați, ne pregătim exact cum am văzut acasă când eram copii. Facem lista de invitați cu prietenii români din Danemarca, chemăm membrii familiei din România sau mergem noi la ei. Oricare ar fi alegerea, facem tot ce e posibil, numai să nu fim singuri la masa de Paște.

După ce lista de invitați era stabilită, urma cea de cumpărături. Atât haine, să urmăm tradiția înnoirii dinainte de Paște, cât și de – ale gurii. Totuși, fericirea prin stomac trece prima dată.

Coșul de cumpărături era compus din produse românești în majoritate, cum ar fi: vopsea de ouă, cozonac, vin românesc, și dacă se poate să găsim de la Beciul Domnesc și mai bine, știu că nu dau greș cu orice aș alege de la ei; îmi aduc aminte că am impresionat cu Tămâioasa Românească servită la aperitiv de Hans Ole, vecinul danez care preferă în general să bea vin roșu chiar și la aperitiv; și lista continuă cu branză dulce de vaci folosită la pască și pe care nu o găseam în magazinele daneze; kaizer, salam, cașcaval, zahăr pudră, mult mai aromat față de cel care se găsește în Danemarca, foi de varză murată pentru sarmale și nelipsita carne de miel, un ”must have” pe masa de Paște chiar și la danezi.

Meniul ca meniul, dar mersul la biserică era cel mai des întâlnit la noi în familie în perioada Paștelui. În seara de Înviere mergeam cu un coș plin de bunătățuri făcute în casă pentru a fi sfințite. Apoi, ne întorceam cu lumină – n casă, cu gânduri mai bune și sufletul mai curat, gata pentru un nou început ținând seama la ce scoatem pe gură și la faptele’ bune’.

Aveam o curte nici prea mare nici prea mică pe care o pregăteam câteva zile bune pentru așa mare sărbătoare. Iar dacă vremea era de partea noastră activitățilw constau în tăiatul ierbii, pregătirea locului cu masă, scaune și toate necesare pentru a savura afară, la soare, mireasma florilor de cireș, o felie de pască și puțin vin.

Vânătoarea de ouă

Ascundeam ouă de ciocolată pentru activitatea preferată a copiilor, ”vânătoarea de ouă”! Ba la poalele copacilor, ba sub frunze, printre ramurile hortensiilor îmbobocite, pe după casă. Nu atât de greu de găsit bineînțeles.

Într – un an, vânătoarea de ouă a început mai devreme. Mă trezesc cu motanul Bobby jucându – se pe post de mingiuță cu un ou de ciocolată prin iarbă, ou pe care l – a scos ghici de unde, din ascunzătoare?!

A declanșat isterie în rândul copiilor, el speriindu – se și neînțelegând ce se întâmplă, s – a aruncat peste ou și iată cum se transformase în sine o ascunzătoare pentru oul de ciocolată. Periculoasă dacă mă întrebi, cu unghii și dinți gata pregătiți de atac în caz că cineva îndrăznea să îl confiște.

Amintiri frumoase cu protagoniști noi și vechi. Un cumul de sentimente ce ne ghidează acțiunile în direcții nebănuite. O atmosferă creată de toți acești factori stimulați și el la rândul lor de alți factori.

În concluzie, ne înconjurăm de oameni care au fost prezenți în viața noastră până într – un punct al vieții. Alții îi vor înlocui. Buni sau răi, depinde numai de noi cum îi vedem și cu ce scop îi acceptăm în cercul nostru de apropiați.

Acum e viață. Urmează moartea. Și Învierea.

În noi este Dumnzeu și cu el suntem siguri că nu vom rămâne singuri, NICIODATĂ!

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring Superblog 2024!

Sigillum Moldaviae. Vin de-o poveste

Note de vârf: apă, soare, grijă și multă dăruire

Vin de-o poveste
de Andreea Zlatan
Vin,
Și iarăși vin.
Vin când sufăr,
Vin în pahar,
Vin pentru doruri,
Vin și dispar.
Vin de pe podgorii,
Vin acasă.
Vin și pleacă,
Apoi vin iar, la masă.
Vinul e dulce,
Vinul se duce,
Vinul e amar,
Vin ș-apoi dispar.
Vin demi-sec,
Vin ș-apoi plec.
Vin într-o vară,
Vin să mă doară.
Vin de-o poveste,
Vin să îți spun,
Vin împroșcat, ș-apoi
Vin imprimat.
Vin de scandal, sau
Vinul calmant.
Vin spre uitare
Vin în avid.
Vin toți, vin
Vin să te vadă,
Vin să te scuipe,
Vin să te pupe, sau
Vin să te strângă.
Vin pentru mamă,
Vin pentru tată.
Vin în cunoaștere, și
Vin de dor.
Vin să te-atingă ,
Vin ca să uite,
Vin să răzbune, sau
Vin să împace.
Vin ca o dâră, de
Vin de cultură.
Vin din struguri,
Vin în beciuri
Vin în pahare,
Vinuri pe mese,
Vin de-o poveste.

Vinul e motiv de întâlnire și are atâtea înțelesuri în limba română.

Descătușează pe cel ce vine și înnobilează pe cel ce pleacă.

E un romantic

Vinul turnat în pahar e ca cheia care deachide lacătul. În timp ce umple paharul, mintea își pregătește discursul a ceea va urma să fie dezbătut. Dă frâu imaginației și eliberează emoții provocate de creșterea nivelului de endorfine, hormonii fericirii. Pulsează sângele ca un cal de curse însetat de victorie, de validare.

E misterios

Cadrul în care se desfășoară acțiunea influiențează tonul subiectului ales. Lumini de veghe și umbre pâlpâind se reflectă în ochii celor implicați. Vinul servit în cantitatea potrivită completează cu nutrienți, vitamine și minerale carențele divinului corp. Fără să știi dau ocol în tot corpul și se așază unde simt că sunt folositori. Un pic aici, un pic acolo, impuls după impuls tresaltă simțiri din adâncuri, nerostite, platonice și irealiste. Tu doar tresari la fiecare impuls ce – ți stârnește senzații plăcute în tot corpul.

Șiret și ingenios

Te zăpăcește. Prinzi puteri supraomenesti. Sentimentele – ți sunt răstălmăcite. Ies pe gură ca aburii din oala cu presiune care încețoșează vederea și mintea, și inima, ies cuvinte încâlcite în ritm cu vibrația crescândă a muzicii difuze de pe fundal, într – un dans al emoțiilor sus și jos, de jur împrejur, atrăgând după el suflete închipuite.

Există vinul perfect?

Ca să întrunească la cel mai înalt nivel toate așteptările consumatorului, așa cum gustul unuia nu se potrivește cu al altuia, așa și perfecțiunea devine pur subiectivă când vine vorba de alegerea făcută în materie de vin.

Toată lumea caută vinul cu grad absolut și desăvârșit. Dar de ce sunt atâtea soiuri și culori, îmbinând fel și fel de fructe și flori? Pentru o aromă unică?! Pentru a mări numărul consumatorilor de vin?! Pentru a mulțumi până și pe cei mai cârcotași, cum sunt eu de altfel?!

Nu sunt eu mare cunscătoare în ale vinului, dar am gustat la un eveniment unul fabricat de cei de la Beciul Domnesc . Mi-a plăcut atât de mult gustul că am început să mă interesez pe la chelneri de el. Cum nu am fost atentă la sticla din care mi -a turnat în pahar, mi – am zis, ce conține acest vin din paharul meu de e atât de aromat și dulce așa cum nu am mai întâlnit până atunci?!

Am aflat, și vă zic și vouă.

Își are podgoriile în partea Moldovei de unde provin și eu, și anume Cotești, Huși, Odobești și Panciu. A scos nu știu câte sortimente de vin: alb, roșu, rose, fetească albă, pinot noir, tămâioasă românească, muscat Ottonel, busuioacă de Bohotin, dulce, demidulce, demisec, toate soiurile și toate combinațiile.

Iar cel care mi – a aprins toate beculețele a fost Tămâioasa Românească dulce – Sigillum Moldaviae, din podgoria Huși, medaliat cu aur și argint, perfectă pentru desert și momente de relaxare.

Sursa: beciuldomnesc.ro

Un brand lansat de curând acest Sigillum Moldaviae. Sincer nu prea știu cum se pronunță exact. Limba mi se împleticește în gură dinainte să – l beau.

Însă, știu ce gust are.

Vinul meu preferat însă, este vinul făcut de tatăl meu. Vin din struguri culeși odată împreună, pe când eram copil. De culoare roșu spre negru, cum e cheagul de sânge, petele opuneau rezistență în fața oricărui detergent și nici că voiau să se îndepărteze când se întâmpla să se verse pe fața de masă și apoi pe covor.

Copil fiind, beam must toamna și vin fiert iarna. În cantități mici desigur cât să dorm bine și să nu mă trezesc cu dureri de cap.

Aceste două gusturi eu nu le regăsesc în vinurile îmbuteliate. Fie ele vechi și de 10 – 20 de ani. Nimic nu aduce cu vinul de țară făcut numai din struguri, și mai ales, cules cu mânuțele mele.

”Culesul la vie” era singura activitate de copil crescut la țară pe care eu am facut – o cât timp am locuit la sat. Mă duceam pentru că voiam asta. Nu eram presată de timp, sau șef. Pentru mine reprezenta timp petrecut împreună cu familia și toate neamurile. Nu mai zic starea de bucurie pe care culesul la vie ne-o dădea. Ne unea practic această activitate și ne lăsam duși de povești și glume de dimineață până seara, fără să simțim oboseala.

Tata avea câteva rânduri de vie cu struguri albi de ”nohan”, câteva cu struguri albi numiți popular ”codercă”, iar restul era predominant alcătuită din două tipuri de struguri negri ”tirează” și ”țâfon”. Ghilimelele de rigoare vin odată cu pronunția populară și regională a acestor soiuri.

Abia acum căutând pe ” goagăl ” mi-am dat seama că aceste soiuri nu există și că sunt niște regionalisme știute doar de ei și zona în care locuiau.

Un sac de struguri ”nohan” albi ajungea în pod la deshidratat pe ziare. Începeam să mâncăm din ei prin decembrie – ianuarie. Sub formă de stafide, unii păstrându – și forma inițială, dar mai ofiliți cei drept, erau la fel de aromați și dulci ca atunci când i – am cules.

Restul strugurilor ajungeau în butoaie de lemn după ce erau trași la ”bingo” ( zdrobitorul ) și lăsați la fermentat în jur de o săptămână, până să fie ”trași” cu furtunul în butoaie. Între timp eu mă serveam cu câte un pahar de must direct din cadă (un butoi cu pereți înalți fără capac) în fiecare zi. E ceva ce se întâmpla o dată pe an pentru o perioadă scurtă de timp. Fermentarea se făcea mult prea repede să apuc să mă satur de gustul dulce și bun al mustului. Așa că profitam din plic de acest suc natural.

Pentru că au trecut peste 20 de ani de când am trăit aceste momente, ciocnesc un pahar de Fetească albă de Huși – Sigillum Moldaviae în cinstea celor care au muncit câmpul, cu mâinile crăpate și uscate de vânt și soare.

– Noroc, celor care fac asta în continuare, bătrâni și tineri, cot la cot!

– Noroc, în cinstea celor care nu mai sunt printre noi și cărora astăzi le aprind o lumânare pentru a ajunge acest gând la ei, acolo sus unde își odihnesc sufletele!

– Noroc, în cinstea voastră cititorii mei, care mă motivați să scriu rânduri despre ceea ce mă încojoară! Mulțumesc că mă citiți și mă susțineți! Involuntar sunteți motorul cu cheia la mine.

– Noroc, Superblog! Imboldul de care aveam nevoie să mă apuc de scris.

– Noroc, juriule! Confirmarea ta mă ține pe linia de plutire și am convingerea că într – o zi o să primesc râvnitele 100 de puncte, care de multe ori s – au arătat ca fiind foarte aproape.

O să închei povestea vinului, cu un haiku legat tot de vin, cum altfel.

Discurs
Cu vin alb cinstesc
Pe tot neamul românesc,
În Beciul Domnesc!

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2024 ediția de primăvară!