După ani de muncă în străinătate, într-o țară cu cei mai fericiți oameni de pe pământ, m-am întors acasă. Timp de 14 ani m-a chemat înapoi pământul românesc, pentru că simțea și el că nu mă număram printre aceștia și că doar aici puteam să redevin EU, cea care molipsește cu râsul ei colorat pe oricine i se află prin preajmă.
Cum limba daneză e o limbă nu tocmai ușoară, glumele și mâncarea nu au același gust. Cultura e total diferită față de a noastră și ajunsesem să nu mai râd pentru că deranjam. Vorbeam în șoaptă când ieșeam în oraș la cină. La petreceri nu dansam. Răspundeam la aceleași întrebari: când am venit în Danemarca, de unde sunt, ce lucrez și uneori eram întrebată și când mă întorc înapoi, doar nu o să stau toată viața acolo.
Nu puteam fi EU.
M-am întors cu vise și idei de afaceri. Aveam niște bani puși deoparte. Am apelat la o firmă care să mă ajute cu un proiect cu bani neramburasibili pentru cei din diaspora. Însă nu am primit banii. Cei de la Minister nu au dat drumul la bani și iată cum am rămas cu firma în stand-by la care plătesc contabil și în momentul de față.
Din fericire eu sunt o persoană pozitivă și iau totul ca pe un semn bun, orice pare că e negativ la prima vedere doar pentru faptul că nu se întâmplă așa cum îmi doresc, se dovedește a fi ceea ce trebuia să se întâmple în momentul respectiv.
Între timp am început să lucrez într-o corporație cu un venit sigur. 😀 E ceva ce voiam să bifez în carieră. Voiam să deslușesc gândirea celor care veneau în Danemarca de pe posturi de manageri în corporații și acceptau să lucreze în construcții, depozite sau fabrici.
Acum i-am înțeles.
Simt că nu e pentru mine genul acesta de ‘ închisoare’ și cum firma mă așteaptă, îmi vin tot felul de idei în legătura cu ce tactici o să aplic, cum o să arate. Dacă aș avea o parteneră ‘in crime’ aș renunța la job imediat. Îmi lipsesc niște bani și curaj pentru a începe să și activez în domeniu, dar cel mai important, să nu încep singură.
În speranța că am să o găsesc, am hotărât să fac parte dintr-o comunitate de antreprenori și mentori de la care să învăț despre afaceri, crize, supraviețuire și curajul de a merge mai departe indiferent de piedicile care apar pe parcurs.
E ca atunci când am început să învăț limba daneză. Trebuia să încep să gândesc în această limbă ca să pot să o absorb ca un burete. Așa e și acum. Trebuie să am o mentalitate de antreprenor mai întâi. Să îmi creez un mediu favorabil în care să mă mișc ca peștele în apă.
Am spirit de antreprenor. Miros trendurile și sunt deschisă la schimbări, însă stau prost cu gestionarea părții finanicare. A banilor. Și nu vreau să mă arunc cu capul înainte. Perseverența ține de pași mici, tacticoși, direcționați când într-o parte, când în alta, cu deraieri ușoare și control pe pilot manual, ca mai apoi automat.
Tribul antreprenorilor cu motto-ul ‘ Dezvoltă. Crește. Dăruiește ‘ a fost format cu scopul acesta de a încuraja pe cei ca mine, nepregătiți în ale antreprenoriatului. Singur niciodată nu o să reușești, însă alături de un partener sau o echipă cu oameni dedicați și care vor succesul la fel de mult ca și tine, e imposibil să nu îl atingi.
Prin sprijin reciproc, educare continuă, despre management, marketing, conexiuni exclusive formate din oameni din același domeniu, dezvoltare rapidă datorită răspunsurilor din partea celor cu experiență, învățare din propriile greșeli, efort și multă muncă. În asta constă succesul alături de această comunitate de antreprenori.
Mă gândesc să mă apuc încet fără să renunț la job. Să îmi reorganizez timpul. Să le îmbin, chiar dacă, ca domenii sunt total diferite. Să dedic ultimele milisecunde libere care îmi mai rămân pentru studiu și învățare alături de trib.
Hai, la treabă cu mine. Toată viața învățăm ca să evoluăm. Ne menținem tineri și în mișcare. Școala vieții nu încetează niciodată din pregătirea noastră pentru trendurile ce vin.
Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2026, ediția de primăvară!
Andreea Simona Zlatan 