Nu știu unde mai e ACASĂ pentru mine

Trăim în niște vremuri greu de descris, la fel de greu cum îmi e acum să mă gândesc la ce semnifică pentru mine ACASĂ. De fapt, știu ce ar trebuie să fie, dar nu știu unde.

Locuiesc de 10 ani în Danemarca, pentru unii e mult, însă pentru mine e puțin. Au zburat anii pe lângă mine. Am muncit, am învățat și am călătorit în tot acest timp scurt. Am amintiri frumoase și câteva realizări: mi – am luat licența și dizertația, ne – am luat casă aici și apartament în România, iar cireașa de pe tort, am făcut un copil. Un superb băiețel alături de care mă simt ACASĂ oriunde m – aș afla, dar nu în totalitate.

De aici și titlul ¨Nu știu unde mai e ACASĂ pentru mine ¨. Avem 8 ani de când locuim în casa din Danemarca, și 3 ani de când ne facem vacanțele în apartamentul din România. Ne simțim bine, dar diferit în ambele. În casa din Danemarca de când am cumpărat – o, tot o renovăm, tapetăm, poate, poate o mai lungim un timp până să ne retragem de tot în România. Ăsta e sentimentul de aici. Hai că mai stăm și anul ăsta, și tot asa, iar anii trec, și parcă nu mai ajung odată să mă plimb prin parcul plin de oameni, care vorbesc aceeași limbă cu mine, unde să mă simt liberă și mândră că sunt în țara mea, fără fluturași în stomac de teamă că voi supăra pe cineva când vorbesc în limba maternă, sau că vorbesc mai tare. Aici eu nu vorbesc la telefon în limba română când ma aflu în public. Cu toate că am rețineri, m – am integrat; cu alte cuvinte, m – am dat după ei, danezii; fie că îmi place, fie că nu, ei sunt majoritari oriunde aș fi, și ca să nu sparg bula în care ne aflăm cu toții, trebuie să respect anumite norme și să preiau din comprtamentul lor. Să zâmbesc chiar dacă nu sunt într – o stare prea bună; să folosesc aceleași expresii legate de cum e vremea și de cum mă simt azi; să complimentez mâncarea după prima îmbucătură, să sărbătoresc odată cu ei Paștele, să îmi iau vacanțele tot atunci; sunt practic forțată de împrejurări să trăiesc sentimental la dublu. Am ajuns să am de două ori Paște, să țin sărbători calendaristice de – ale lor, și să le cred parte din viața mea, pentru că involuntar se întâmplă asta. Mi -am schimbat stilul în general, atât vestimentar, cât și comportamental. Într – un mod pozitiv. Când vin în România, sunt apreciată din această privință, mă simt importantă. Aici invizibilă orice aș pune pe mine. Și toate astea continuă ca două oglinzi puse față în față. O vizualizare a ceea ce reprezinta România și Danemarca în ochii unui venetic. Exact asta e imaginea mea. Unde e ACASĂ după descrierea mea? Poți lăsa un comentariu,dacă ai reușit să dibuiești deja unde inima – mi cere.

Apartamentul din Cluj l – am renovat de la distanță să zic așa. Am comandat toate materialele de construcții online bazate pe recenziile video ale clienților, ceea ce ne – a dat curaj să apelăm cu încredere la ajutorul celor de la Vindem-ieftin.ro. E o casă, o mică paranteză la subiectul meu de azi, primitoare, care te pune la masă și te servește cu orice îți șoptește sufletul.

Dacă intrați pe site, de pe laptop sau telefon, o să găsiți tot ce aveți nevoie pentru construirea unei case. Știu, deoarece am luat în calcul și asta. Nu eram siguri dacă să construim o casă ori să investim într – un apartament. Evident am luat apartamentul, fiind mai ușor de întreținut de la distanță decât o casă, dar dacă vă bate gândul să vă construiți ceva, recomand cu toată încrederea serviciile și produsele acestora de mare clasă, la prețuri mult mai avantajoase decât cele pe care le găsiți în depozite.

Confortul pe care l – am creat în acest apartament, are puțin și din stilul ăsta scandinav, minimalist, preponderent alb, cu tușe de culoare pe ici pe colo, unde am folosit vopsea lavabilă Savana și acest tapet uni pentru a părea cât mai spațios, dând iluzia mare,de la primul contact vizual. Tuturor le place cum am amenajat interiorul, și mă întreabă de unde mi – a venit ideea, sau de unde am achiziționat faianța sau fototapetul, fiecare cu ce îl inspiră și vrea și el la casa lui.

De fapt, dacă mai stau bine să reflectez, sentimentul ACASĂ se declanșează din momentul în care sunt în avion și zbor spre România.

România e ACASĂ pentru mine.

Aici sunt privită de la egal la egal în orice oraș m – aș afla. Și chiar dacă e diferență de accent, e un sentiment diferit și frumos în același timp, pe care îl simt. Un sentiment de mândrețe că sunt moldoveanca de la Cluj, de exemplu; aici mă simt frumoasă, apreciată, fericită și energică de la soare, de la oameni, de la zumzetul copiilor din parcul central, de la viața pe care o dă forfota de dimineață până seara a mașinilor, oamenilor, păsărilor, copacilor…îmi e dor de aerul cald de vară după ce se lasă seara, mi – e dor de mirosul prâjoalelor din scara blocului, sau al balsamului de rufe; sunt mirosuri care stârnesc amintiri din copilărie și pe care în Danemarca nu le găsesc.

ACASĂ e locul care te aduce în copilărie, locul care stârnește ceva în mine; nostalgie; tot ce ține de la clipele de bucurie, la locul de joacă, la zilele de naștere, la o viață în care grijile erau legate doar de școală și atât. Ohh….

Ce reprezintă pentru tine ACASĂ lasă un comentariu format dntr – un singur cuvânt. Voi intui eu la ce te referi cu siguranță.

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2021, ediția de primăvară!

Povestiri din bucătăria mea

Vorbeam recent cu o prietenă despre ritualurile familiei în bucătărie, despre mobilă și ce am mai achiziționat în pandemie. Pentru că multă vreme a trecut de când nu ne – am mai văzut, și știți cum suntem noi femeile, ne place să facem shopping, dar și să ne lăudăm cu noile achiziții. Că parcă au mai mare valoare dacă sunt povestite și împărtășite cu sare și piper așa cum îmi place mie să despic firul în șase, nu în patru cum spune celebra expresie, ceea ce urmează să fac și în articolul de față. Mai mult, când vine vorba de bucătărie, devine deja un subiect fierbinte, de maxim interes, pentru că acolo pregătim cele mai delicioase rețete în cea mai mare parte a timpului pretrecută acasă. Dețin o bucătărie open space, cu puțin mobilier și o insuliță unde luăm masa, albul este predominant; atât mobila, cât și pereții sunt în stil scandinav, minimalist, totul pentru a crea iluzia de spațios și curat. De, ACASĂ pentru noi.

Așadar, cum pălăvrăgeam noi pe canapea, despre cum că, la noi în familie într – o seară soțul gătește și eu spăl vasele, iar în următoarea seară fac eu pe bucătarul, iar el e cu strânsul mesei ( fiind o regulă nouă, implementată în pandemie ), mă întreba prietena cum de am reușit să îl conving să intre în bucătărie și dacă se merită efortul având în vedere că nu prea știe să gătească.

Ei bine, nu a fost dificil. Nu a trebuit să fac nimic personal. Pur și simplu aveam nevoie de un aparat să gătească la aburi în primul rând pentru baietelul nostru, care mai avea un pic și începea diversificarea, iar în al doilea rând, și pentru noi. Perioada asta de stat în casă ne – a făcut să medităm mai mult asupra a ceea ce mâncăm, am avut timp mai mult și pentru sport, am ajuns să facem în fiecare zi, nu doar de două ori pe săptămână ca înainte; soțul lucrând de acasă, mă ajută și cu bebe, și iată așa am început să căutăm cea mai bună variantă să se plieze pe noul nostru stil de viață.

Un stil de viață sănătos, cu un nou membru în familie de doar cateva luni, nu e chiar așa simplu dacă nu ai un ajutor în bucătărie pe care să te bazezi. Și l – am găsit, ca să nu mai prelungesc atâta de v – am plictisit, de pe Franke magazin online, un magazin cu electrocasnice de ultimă generație, care răspunde tuturor nevoilor noastre din prezent.

Este vorba despre un cuptor care face parte din una din cele mai noi colecții ale Franke, și anume colecția Mythos. Ce este special la acesta este faptul că gătește pe bază de aburi, potrivit dorinței noastre; este spațios în cazul în care avem musafiri, putând găti patru feluri de mâncare în același timp, pe 4 nivele, în programul exclusiv Cookassist, ce conține 19 funcții, 60 de rețete automate și 15 programe speciale; în plus e foarte ușor de întreținut datorită sistemului de curățare din dotare. Abia acum a înțeles și prietena motivul pentru care așteptăm cu nerăbdare să ne vină rândul la ¨gătit| ¨, și pun în ghilimele deoarece noi nu facem decât să punem în tavă ce e de pus, iar cuptorul și funcția aleasă își fac treaba fără nicio problemă.

Am ales dintre multe alte opțiuni, cuptorul FRANKE FMY 99 XS / BLACK Full Steam. Îl puteți admira în toată splendoarea lui, în prezentarea imediat ce urmează. Sursă foto; FRANKE.

Cuptoarele incorporabile Franke sunt de mai multe feluri. Diferă prin funcții aparte, captând prin acest mod o gamă largă de clientelă, fiind o strategie de marketing eficientă; sunt gândite astfel încât să mulțumească orice client ce le trece pragul, atât online, cât și direct în showroomuri unde ai parte de personal calificat, gata să ajute doar după câteva descrieri asupra stilului de viață. În calitate de client FRANKE, declar că te simți unic și special, odată ce le treci pragul. Sunt imposibil de refuzat produsele FRANKE, armonizează și înfrumusețează orice tip de bucătărie, mare sau mică, îngustă sau open space, prin design propriu.

După această schimbare radicală pe care am avut – o în bucătărie, pot spune cu mâna pe inimă că ne – a trasnformat pe noi ca oameni. Eram o familie în care gătitul era un chin, mai ales de când cu diversificarea celui mic. Eu eram singurul bucătar. Și să gătești la 3 guri nu pare mult, dar timpul meu s – a înjumătățit odată cu venirea lui Carol în viața noastră; plus că dacă nu îi place mâncarea, trebuie să încropesc repede altă gustare, și tot așa, până nimeresc ceva comestibil și pentru el. Acum, avem o tabliță cu meniul săptămânii, unde fiecare zi e cu bucătarul ei. Doamne, ce bine e psihic să știu că mâine nu e rândul meu la gătit și că îmi pot programa timpul pentru odihnă, dar și că vom avea ceva delicios pe masă la ora cinei. Suntem mai fericiți acum, și totul e mai organizat, ceea ce ne liniștește și ne oferă timp de calitate petrecut împreună.

Mi – ar place să am o casă multifuncțională. Cu aparaturi de ultimă generație să mă scutească de multe treburi care ne fură din timpul nostru prețios; un lux pentru mulți, fie că au copii sau nu.

Lasă un comentariu dacă deții ceva de rangul acesta, și împărtășește alături de mine, ce te salvează pe tine în schimbul timpului liber.

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2021, ediția de primăvară!

Ține cont de mediul înconjurător și când vine vorba de curățenia generală

Sustenabilitate este cuvântul cu care ne începem anul 2021; un cuvânt nou pentru mulți dintre pământeni; un rezultat al perioadei grele prin care am trecut; un mesaj pe care planeta ni l-a transmis de ceva vreme, și care s-a făcut înțeles într-un final.

De ce a trebuit să ne ia atat de mult timp să înțelegem că reciclarea este ceva ce în alte țări este o normalitate; unde există taxe și pentru aerul respirabil, dacă vrei să conviețuiești într-un mediu sănătos?!

Acum, să ne întoarcem la titlu, și să îl mai citim o dată, cu tot cu ideile de facilitare a muncii propriu – zise, care elimină din start factorii degradabili precum produsele de curățenie din comerț, în noua misiune prentru care militează o lume întreagă. și anume, dezvoltarea durabilă.

¨Ține cont de mediul înconjurător și când vine vorba de curățenia generală¨

obiectivul – constă în dezvoltarea simțului civic și a recunoștinței față de natură;
scopul – este ca natura să răspundă cu aceeași monedă;
rezultatul – privind o planetă care zâmbește la soare cu toți dinții.

Tehnologia inovatoare este următorul pas spre care trebuie să ne îndreptăm atenția, datorită marilor și micilor companii din toate domeniile, au început să caute soluții de folosire și de refolosire a produselor pe care le confecționează, atât pentru binele nostru, cât și pentru cel al planetei. Nouă ne rămîne de gestionat cea mai simplă parte în tot acest proces, aceea de a achiziționa produsele și de a învăța să le utilizam așa cum se cuvine.

Așadar, domeniul ales după cum arată și titlul, este Industria De Curățare.

Potrivit unei curățenii igienice care să îndeplinească toate ¨regulile¨ sustenabilității, avem nevoie de aparate de curățat inovatoare pentru a reflecta cel mai bun rezultat în ceea ce o privește.

Furnizorul de astfel de produse ales ca exemplu echitabil pe subiectul selectat din cadrul acestui articol, îndeplinește toate cerințele și se încadrează perfect în tabloul intitulat ¨ Salvați planeta, pământenilor! ¨. Susține gratis conservarea clădirilor și a monumentelor istorice, implicându – se în peste 100 de proiecte intenaționale de restaurarea acestora. După exemple ca, statuia lui Iisus Mântuitorul de la Rio de Janeiro sau Poarta Brandenburg de la Berlin, nu mai e nevoie de nicio dovadă că brandul este cunoscut în toată lumea, fiind lider mondial în sisteme de curățare performante și calitative, deținând la activ peste 600 de brevete care au transformat radical domeniul de curățare. Din pricina apei consumate în urma experimentelor din fabrică, a inovat propria instalație de tratare a apelor reziduale și un sistem de reciclare al apei pentru a proteja mediul în interiorul companiei, și nu numai. Susține sustenabilitatea și prin tehnologii ecologice alături de Global Nature Fond în zonele mai puțin dezvoltate utilizând sisteme de filtrare verzi. Plusurile companiei nu se termina aici, ci continuă cu activitatea în cadrul organizației negurnamentale, SOS Satele Copiilor, unde pun umărul la construirea caselor pentru tineri și copii dezavantajați.

Și ca să nu mai lungesc suspansul, compania internțională despre care am povestit mai sus, se numește  Kärcher. Cu produse pentru casă și grădină la alegere, în funcție de tipul de suprafață pe care vrei să îl cureți, cu o tehnologie pe aburi care omoară 99,99% dintre bacterii și viruși, printre care se numără și virusul SARS-CoV-2, coșmarul vremurilor în care trăim și acum, în 2021.

Cele mai utile produse casnice de la Kärcher după părerea mea, ar fi mopul electric fără fir, care aspiră și spală în acelși timp orice suparafață, atingând cu perfecțiune colțurile și marginile, potrivit în casele celor cu animale și copii, unde mizeria și igienizarea sunt la ordinea zilei.

Un alt produs să zic așa, pe care mizez, este pachetul format din aspirator pentru geamuri modelul WV6 + KV 4 ( WHITE ) cu rolul de a ușura curățarea suprafețelor netede, geamuri, oglinzi, gresie și faianță, mese de sticlă sau cabine de duș. Întotdeauna am avut probleme cu geamul cabinei de duș din cauza calcarului, pur si simplu nu mai vedeam prin el. Însă acum e de domeniul trecutului. Gata cu spălatul geamurilor folosind apă cu oțet și ziare pe post de lavete. E timpul pentru geamuri fără urme rămase de la ștergere, fără calcar sau alte depuneri neplăcute; oricât de mult efort aș fi depus eu, nicio șansă să scap fără vreo dâră superbă de – alungul geamului.

Continând cu două produse de grădină care mie personal nu îmi lipsesc din garaj pentru că le cred ¨obligatorii˝ în cazul în care deții o terasă cu pardoseală din piatră sau lemn, și gazon, necesitând o întreținere săptămânală, pentru un aspect și un ambient plăcut, atât ochiului, cât și nasului.

Aparatul de curățat terase este alesul despre care vreau să vă vorbesc în primul rând, potrivit pardoselilor din lemn și din plăci de piatră netedă de pe tersasă sau balcon, curăță murdăria cu adeverență mare datorită periilor rotative și a jetului de apă conectat la furtunul de grădină, curățând până la cele mai dificile pete acumulate în timp.

Al doilea produs pe care vi – l prezint este mașina de tuns iarbă cu acumulator foarte ușor de folosit deoarece nu este conectat la cablu, care ar încurca ițele într – un mare fel dacă optați pentru un așa model, și nici pe benzină, care ar polua dramatic, ci e pe baterie, venind la pachet cu încărcător și kit – ul pentru mulcire care are rolul de a strange iarba utilizând accesoriul de mulcire, ca mai apoi iarba să o folosești ca îngrășământ natural în zonele dorite, ori să o dați drept hrană animalelor din dotare; depozitarea acesteia nu necesită mult spațiu datorită mânerului reglabil din dotare.

În cazul în care ți – am stârnit curiozitatea, nu rata reducerile din luna martie care se desfășoară până la sfârșitul lunii, mai exact până pe 31 martie. E o ocazie bună să îți achiziționezi ceea ce crezi de cuviință că ai nevoie în casa și grădina ta, și de ce nu, să lași un comentariu cu metode de curățenie prietenoase cu mediul înconjurător pe care le știi din moși strămoși, sa facem împreună o lume mai bună.

Spor la cumpărături, și nu uitați: Investiți eficient în produse durabile pentru a economisi bani, energie, apă, timp, spațiu, și cel mai important, ani din viață, respirând un aer mai puțin poluat, fiind înconjurat de suprafețe super curate, dar și de o natură recunoscătoare pentru faptele tale!

Acest articol a fost scris în cadrul competișiei Superblog 2021, ediția de primăvară!

Superblog în pandemie – 2021

Hai cu Superblogul, hai să ne mai punem nițeluș mintea la contribuție, că nu se mai poate. În căutare de job, pe șomaj, în casă toată ziulica de lungă, fără motivație de sex, scris sau numărat bani, că nu mai avem de unde, hai cu Doamne ajută în competiția asta, că de când o așteptam!!!!!

Am dus copilul la creșă, iar în drum spre casă cum scrolam eu așa pe Facebook în căutare de noutăți, ce să vezi, hopa prima probă afișată deja pe grupul Superblog. What??

Știind deja în ce constă înscrierea, adică un articol scris pe blogul personal referitor la această salvare a noastră a blogerilor, pe nume Superblog, am început să mă gândesc despre ce să mai scriu și anul acesta ca să nu devin repetitivă în declarații având în vedere că Superblog se desfășoară de două ori pe an, iar eu participând de câțiva ani încoace, ei faceți și voi o socoteală, despre câte feluri de exprimare cu aceeași tematică ( descrierea concursului ) am până la activ.

Nu îmi ia mult până încropesc ceva, plus că odată ce e activat beculețul creativ din mine, mai apar pe parcurs câteva schimbări și idei care mai de care să prezinte de data aceasta în cel mai frumos, amuzant și atractiv mod cu putință, Supetblog 2021.

Cum prima probă a apărut deja, vreau să mă susșin pe moment și să păstrez ce-i mai bun pentru ce urmează.

Superblog, sper că ți-a fost dor de mine pentru că sentimentul e reciproc, dacă răspunsul e afirmativ. Ești ca o gură de aer proaspăt pentru mine, exact ca mult așteptata primăvară în care debutezi anul ăsta. Ești mărțișorul meu! Ehhh….așa declarație de dragoste nu ai mai avut ( sper ), iar dacă ai avut, și mai bine. Așa vezi cât de mult însemni pentru unii, și cât de vital ești în vremurile astea ciudate pe care le experimentăm cu toții.

Oficial s-a dat startul la Superblog 2021 ediția de primăvară, înscrierile continuă, așa că dacă ești și tu pasionat de scris cititorule, vino în gașca Superblog că ai numai de câștigat!

Aceast articol a fost scris pentru înscrierea în cadrul competiției Superblog, așadar, următoarele articole din perioada ce urmează vor avea legătură directă cu această competiție frumoasă cu oameni talentați și frumoși totodată.

Succes tuturor!