Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți !

Artcicolul de astăzi este despre ce înseamnă pentru mine a dărui, iar titlul este primul gând care îmi apare în momentul în care interacționez cu orice vietate de pe acest pământ. Om, animal sau plantă.

‘Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți’ este vibrația mea.

Porunca lui Iisus dată în Vechiul Testament mi s- a întipărit atât de bine în minte la slujbele din fiece duminică la care mergeam în copilărie, încât nimeni nu a reușit să îmi schimbe până acum această trăire.

E un reper implementat în mine de când eram copil și mergeam duminică de duminică la biserică unde am învățat să merg prin viață cu frică de Dumnezeu. Însă acum, am ajuns la concluzia că nu e neaparat nevoie să cred în Dumnezeu ca să fac bine. Fac bine deoarece așa simt, nu pentru Dumnezeu, sau pentru a mi se întoarce înzecit înapoi. Cred mai degrabă în schimbul de energii.

Nu există sentiment mai puternic și împlinitor ca acela de a dărui din bogățiile mele, celorlalți. Asta e menirea mea, a noastră. Din păcate nu o simțim cu toții, și de fapt ar trebui. Cu toții suntem înzestrați cu ceva bun care aduce plus valoare mediului ce ne înconjoară. Trebuie doar să credem mai mult în noi și să conștientizăm puterea pe care o deținem.

Se crede că nu toată lumea merită să fie ajutată. Există tot felul de escroci care te vor folosi la un moment dat. Dar de asta nu îmi e mie frică, pentru că îi descopăr la un moment dat și cu toate astea nu reușesc să mă descurajeze. Cu siguranță și ei aveau nevoie într-un fel sau altul, și asta a fost soluția lor pe moment. Cine sunt eu să judec, să aleg cine e om bun sau rău. Odată ce mi-am făcut ‘datoria’, pentru că da, simt că e de datoria noastră să ne ajutăm, plec mai departe cu inima plină de gratitudine, numai bună de dăruit.

Suntem aici, pe acest pământ să interacționăm în toate modurile. Iar regula numărul unu este să ne iubim. Armonia dintre noi aduce liniște sufletească și bucurie; minte limpede, fără frici, gata să creeze un mediu propice pentru a conviețui frumos împreună.

Acesta nu e un articol religios, ci unul despre mine și cum funcționez eu într-o societate plină de anxietăți și boli imaginare.

Facerea de bine o energie care îmi încarcă bateriile.

Te provoc la un exercițiu cititorule. Cand simți că nu mai poți, simți că toate relele s-au adunat asupra ta, dăruiește personal cuiva care e vizibil mai în nevoie decât tine. Interacționează cu acea persoană și ai să vezi cum găsești dintr-o dată, de niciunde ai spune, soluții la problemele tale. Fă- o zilnic și o să vezi diferența de spirit pe care o ai înainte și după.

Eu mă transfom efectiv. Devin: Puternică. Folositoare. Frumoasă. Apreciată.

Și nu, nu e o laudă să spui în ce proiecte te-ai implicat, din contră, ești un exemplu de urmat.

Eu dau share de fiecare dată la cazurile pentru care am donat. Astfel înștiințez cât mai multă lume despre ele, ca numărul de donatori să crească. Nu o fac să demonstrez ceva cuiva, în semn de măreție, ci mai debrabă, ia uite ce am făcut eu, hai și tu cu puținul tău să ne îndeplinim menirea pe care o avem pe acest pamant.

Multe cazuri le întâlnesc pe stradă. Sunt omul care mobilizează oamenii unde e nevoie și împreună reușim să îl ajutăm pe cel căzut, bolnav, flămând, dezbrăcat, singur, trist, dezorientat, și exemplele pot continua la nesfârșit.

Ideea e să nu rămâi indiferent. Eu mă pun în locul celui căzut. Așa îmi doresc să mă ridice și pe mine cineva din nebuloasă și să mă așeze cât de cât pe poziție, ca ziua să ia o altă turnură față de cum se prezenta până în momentul acela. Dacă ar gândi la fel majoritatea….ce bine am fi.

Un alt exemplu de ajutor ar fi formularul 230, cu ajutorul căruia am redirecționat 3,5% din impozitul pe venit către un caz din cadrul unui ONG, în care este vorba de un copil bolnav de cancer.

Dacă ai firmă, poți dona 20% din impozitul pe profit ONG-urilor, fiind un ajutor considerabil mult mai solid și de impact în societatea noastră care e în mare nevoie chiar în momentul acesta, în județul Galați mai exact, unde inundațiile au făcut ravagii și oameni ca tine, ca mine, copii, bunici, părinți, au rămas fără ‘acasă’.

Sunt recunoscătoare pentru implicarea celor de la Vindem-ieftin.ro în campania #reCONSTRUIMacasa, venind în ajutor cu materiale de construcții la preț de depozit și fără adaos comercial, materiale acut necesare în construirea de case pentru cei rămași fără un acoperiș deasupra capului.

O campanie umanitară în care s-au implicat peste 50 de francizați și angajați. Imaginați-vă, e groaznic ce se întâmplă, și în același timp imens ceea ce reușește să facă unificarea oamenilor!

Dacă doriți să ajutați și nu știți cum, mai multe detalii despre campanie găsiți aici detaliile necesare.

Mulțumim că existați! România este norocoasă să vă aibă în casa ei, casă la care ați mai adăugat o cărămidă direct din faimosul vostru depozit virtual.

Felicitări, din toată inima pentru că ați ales să fiți deschiși către oameni și nevoile lor; pentru că vă aflați printre puținele companii care redirecționează cei 20% din impozitul pe profit cazurilor umanitare, și pentru că vă implicați pe toate rețelele de peste tot cu promovarea acestora.

Cu certitudine cine se află în vârful piramidei din cadrul Vindem-ieftin.ro este o persoană cu valori bine împământenite și știe doarte bine că prosperitatea vine spre el doar dacă oferă universului ceva la schimb.

Pe final aș mai vrea să te îndemn un lucru: ‘ Începe să fii mai atent cu ceea ce se întâmplă în jurul tău ACUM, și te vei găsi pe tine într-o lumină mai bună față de cea în care crezi că te ‘scalzi’ ‘.

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2024 ediția de toamnă!